© 2025 Auto.ro
Opel Ampera ii asteapta pe cei interesati la DiBas, partenerul Opel punand la dispozitia clientilor sai atat un model de showroom, cat si o masina de drive test. Modelul poate fi comandat acum, iar dealerul asigura si operatiunile service de specialitate pentru modelul electric.
“Facem parte din reteaua exclusivista a dealerilor europeni dedicati Ampera. Ne-am dorit sa fim parte a acestui proiect pentru ca acest model face disponibila astazi o tehnologie pe care ne-o inchipuiam ca apartinand viitorului”,spune Tiberiu Bardan, Director General DiBas.
Oferind posibilitatea parcurgerii unei distante intre 40 si 80 de kilometri in mod exclusiv electric cu un plin de baterie, Ampera aduce utilizatorului si conditii de exploatare atractive si comode: intervale de revizie de 30.000 de kilometri sau un an de zile si garantia Opel de 8 ani sau 160.000 kilometri pentru baterie si sistemul electric de propulsie.
Valoarea primei revizii pentru Ampera este estimata la aproximativ 40 euro, in timp ce costurile cumulate ale reviziilor pentru primii 5 ani sau 150.000 km se ridica la maximum 600 euro.
Pe parcursul exploatarii sale, costurile de revizie pentru modelul electric sunt comparative cu cele ale Corsa 1.3 CDTI. Fata de Insignia 2.0 CDTI, primul an de utilizare aduce un avantaj de cost de 77% in favoarea Ampera, valoare ce creste pe parcursul exploatarii. In cel de-al treilea an de utilizare, diferenta ajunge si la pana la 84% costuri mai reduse pentru Ampera.
Opel Ampera este primul autovehicul electric care se poate deplasa oriunde, oricand. O baterie litiu-ion de 16 kWh alimenteaza motorul electric de 111 kW/150 CP. In functie de stilul de conducere si de conditiile de drum, autovehiculul poate parcurge o distanta cuprinsa intre 40 si 80 km fara a produce emisii poluante, functionand numai pe baza energiei furnizate de baterie.
Sistemul de propulsie electrica Voltec al Ampera genereaza un cuplu instant de 370 Nm, ce propulseaza autovehiculul de la zero la 100 km/h in aproximativ noua secunde si asigura o viteza maxima de 161 km/h.
In modul autonomie extinsa, care se activeaza ori de cate ori bateria a atins starea minima de incarcare, puterea este furnizata de un generator actionat de un motor pe benzina de 1.4 litri de 86 CP. Autonomia extinsa permite o distanta de conducere totala de peste 500 de kilometri fara realimentare.
La showroom-ul DiBas, Ampera este expus alaturi de cele mai
reprezentative modele ale gamei actuale Opel. De la inceputul
activitatii sale, DiBas a comercializat peste 10.000 de automobile.
Dealerul Opel are o indelungata traditie in reprezentarea marcii
germane, parteneriatul debutand in februarie 1998.
Sediul din Bucuresti, aflat pe Soseaua Fundeni, si-a inceput activitatea cu operatiuni de service, spatiul fiind modernizat si extins in anul 2000, iar showroom-ul este inaugurat doi ani mai tarziu. In 2007, DiBas deschide inca un sediu, in Ploiesti, amplasat pe Centura de Est.