rss

Mitsubishi a oprit productia de masini electrice pentru Peugeot si Citroen

  1. 09/08/2012
  2. Categoria: Mitsubishi
  3. Tags: c-zero, Citroen, iMiEV, Mitsubishi, Peugeot
    Vezi toate fotografiile (1)

    Mitsubishi Motors a sistat productia modelelor electrice Citroen C-Zero si Peugeot iOn pentru grupul francez PSA Peugeot Citroen, pe fondul vanzarilor foarte slabe. Cele doua masini au la baza platforma primului autovehicul electric de serie, Mitsubishi iMiev.

    Versiunile rebranduite de Peugeot si Citroen ale modelului cu zero emisii de la Mitsubishi nu au inregistrat succesul scontat, motiv pentru care productia a fost oprita temporar. Cele doua modele sunt fabricate la uzina producatorului japonez, la Mizushima.

    Purtatorii de cuvant ai PSA si Mitsubishi au declarat ca productia a fost oprita pentru moment, fara a preciza insa cand va fi reluata. „Este o problema a PSA de a-si reevalua numarul de comenzi la cererea de piata”, a spus un oficial al Mitsubishi.

    In primul semestru, PSA Peugeot Citroen a vandut doar 935 de exemplare Citroen C-Zero si 852 unitati Peugeot iOn
    in Europa, potrivit statisticilor JATO Dynamics. Mitsubishi a inceput sa construiasca masini francerilor de la PSA din 2010, ca parte a unei intelegeri pentru 100.000 vehicule.

    De la inceputul productiei lui i-MiEV, in 2009, si a lui C-Zero si iOn in 2010, Mitsubishi a produs 28.000 masini electrice.

    Pe piata din Romania sunt disponibile Mitsubishi i-MiEV si Citroen C-Zero, la preturi ce depasesc 36.000 Euro, cu TVA inclus.

    Vizualizari: 3516
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »