rss

Maserati ne pregateste noi surprize. Un SUV este pe lista

  1. 28/07/2011
  2. Categoria: Maserati
  3. Tags: Maserati, Quattroporte, SUV

Maserati planuieste o ofensiva de trei modele, care sa ii asigure o productie anuala de 50.000 de autovehicule. Pe lista figureaza un sedan entry-level si mult asteptatul SUV.

Viitoarea berlina se va afla la baza gamei Tridentului si va rivaliza cu nume notorii precum Audi A6, BMW Seria 5 si Mercedes E-Class. Modelul ar putea fi echipat cu noul V6 twin-turbo cu injectie directa si tehnologie MultiAir, derivat din motorul Pentastar de 3,6 litri. Acesta va produce cel putin 400 CP, mentinand in acelasi timp un consum rezonabil.

Gama de motorizari va fi completata de un V6 turbodiesel de 3,0 litri, capabil sa dezvolte 250 CP, iar in versiune biturbo, 320 CP. Modelul va avea un pret de pornire de circa 55.000 de euro.

Lansarea viitorul sedan entry-level va implica si o repozitionare pentru noul Quattroporte, proiectat pentru a concura cu Audi A8, BMW Seria 7 si Mercedes S-Class. Pentru a se distanta de fratele mai mic, Maserati Quattroporte va creste in lungime cu aproximativ 7 cm, devenind astfel cu 22 cm mai lung decat primul.
 
Acesta va fi pus in miscare de noul motor V8 de 4,8 litri, cu injectie directa, care produce 480 CP. Sunt luate in calcul si tractiunea integrala, o transmisie automata ZF cu opt trepte si sistemul Start & Stop, pentru a reduce consumul de carburant si emisiile cu 25%. Acesta va avea un pret de pornire de 125.000 de euro.

Ambele sedanuri vor fi construite la Officine Automobilistiche Grugliasco, ex Carrozzeria Bertone, dupa o investitie de 550 de milioane de euro pentru adaptarea structurilor de productie. Targetul de vanzari pentru cele noua modele este de 30-35.000 de unitati anual.

In planurile Maserati figureaza si un SUV, care va imparti platforma cu Jeep Grand Cherokee. Off-roaderul va fi propulsat de un V8 de 4,7 litri si 450 CP sau de turbodieselul V6 de 3,0 litri mentionat mai sus.

Atuurile SUV-ului italian vor fi, dupa cum ne-am obisnuit, stilul si calitatea finisajelor. Anual vor fi produse intre 10.000 si 15.000 de exemplare. Pana la debutul preconizat pentru anul 2013, am putea vedea deja un concept la Salonul Auto de la Frankfurt, din toamna.

Vizualizari: 2150
Mazda 3

Mazda 3

Pret: 9.750 EUR, An: 2014, Kilometri: 207.000 detalii »

Mazda 3

Mazda 3

Pret: 9.950 EUR, An: 2014, Kilometri: 197.000 detalii »

Mazda 3

Mazda 3

Pret: 8.350 EUR, An: 2014, Kilometri: 253.000 detalii »

Toate anunturile »