rss

Kia No 3 de serie: noi detalii

  1. 12/06/2009
  2. Categoria: Kia
  3. Tags: Kia, Kia No 3, KIA Soul, MPV, mpv compact
    Vezi toate fotografiile (1)

    Constructorul coreean va prezenta in premiera mondiala la Frankfurt versiunea de serie a conceptului Kia No.3, un monovolum compact care va ajunge pe principalele piete din Europa.

    La o lungime de putin peste 4 metri si un ampatament de 2,55 metri, noul MPV de la Kia se va pozitiona in clasa mica intre Kia Soul si Hyundai i20, dar va oferi un spatiu la interior suficient de mare pentru a putea gazdui pana la cinci pasageri, acesta fiind de altfel si punctul forte al acestor modele.

    Din punct de vedere al designului exterior, viitorul MPV compact Kia nu se va deosebi foarte mult de prototipul din care deriva. Blocurile optice nu vor avea aceeasi forma angulara si nu vor fi asa de mari, in timp ce grila radiatorului va primi o forma obisnuita, aceste detalii amintind de Soul. De asemenea, este posibil ca parbrizul care se prelungeste cu acoperisul panoramic din sticla al prototipului sa se regaseasca la randu-i pe varianta de serie.

    La interior, modelul de productie va prelua numeroase detalii si finisaje vazute pe concept, desi unele materiale vor fi inlocuite, iar volanul va fi redesenat.

    Gama de motorizari va cuprinde mai multe versiuni pe benzina, de la un 1.2 / 78 CP, la un 1.4 / 100 CP, precum si cunoscutul motor de 1,6 litri si 124 CP. Pentru fanii diesel vor fi disponibile propulsoarele 1.4 CRDi de 75 si 90 CP si 1.6 CRDi de 115 si 126 CP. Motorizarile vor fi legate la cutii de viteze manuale, in timp ce transmisia automata va fi conectata doar la versiunile puternice.

    Vanzarile la noul MPV compact de la Kia vor demara in luna ianuarie 2010. Modelul va rivaliza cu Citroen C3 Picasso, Renault Grand Modus, Skoda Roomster si Opel Meriva.

    Vizualizari: 2359