rss

Noul Jaguar XF debuteaza in cadrul Salonului Auto de la New York

  1. 02/04/2015
  2. Categoria: Jaguar
  3. Tags: Jaguar
    Vezi toate fotografiile (2)

    Cel mai recent model din gama Jaguar, Noul XF, si-a facut debutul in cadrul Salonului Auto de la New York.
    Design-ul dinamic si foarte asemanator unui model coupe, este construit in jurul arhitecturii realizate intensiv din aluminiu, ce combina ideal proportiile si silueta perfecta, atribute definitorii pentru toate modelele Jaguar; ampatamentul este mai lung, spatiul interior mai generos si rezistenta aerodinamica redusa. 

    Lungimea  Noului XF este de 4,954 mm: ampatamentul este mai lung cu 51 mm decat actualul model, avand consola fata mai scurta cu 66 mm. Cu toate ca proportiile sunt modificate fata de vechiul XF (lungimea este cu 7 mm mai scurta iar inaltimea scade cu 3 mm), spatiul destinat locurilor din spate este de exceptie, oferind mai mult confort: cu 15 mm mai mult spatiu la picioare, 24 mm la genunchi, 27 mm in plus la inaltimea fata de plafon. Aerodinamica este, de asemenea, superioara: coeficientul de rezistenta scade de la 0.29 la 0.26.

    Structura usoara si rigida este fundamentala pentru dinamica incredibila a noului XF. Suspensia fata cu brate duble triunghiulare si suspensia spate Integral Link, impreuna cu distributia 50:50 a greutatii, asigura un echilibru ideal intre confort si manevrabilitate.

    Adoptarea Sistemului de Servodirectie Asistata Electric (EPAS) mentine pozitia fruntasa a marcii Jaguar  in ceeea ce priveste manevrabilitatea, reducand, de asemenea, consumul de combustibil cu pana la doua procente si chiar cu pana la trei procente, pentru modelele cu motoare Diesel, respectiv benzina. Sistemul EPAS permite functii precum compensarea unghiului de cadere si asistenta avansata a soferului, inclusiv pastrarea benzii de deplasare, monitorizarea starii soferului si asistenta la parcarea laterala.

    Tehnologia Jaguar Configurable Dynamics, optionala pentru toate versiunile V6, ofera controlul suprem si permite soferului sa-si regleze individualizat setarile amortizoarelor, directiei, motorului si ale transmisiei automate cu opt rapoarte.
    Tractiunea integrala (AWD) a fost dezvoltata inca de la inceput. Sistemul cu “cuplu la cerere” este nou, iar cutia de transfer este echipata cu un nou lant de transmisie, mai usor, mai silentions si mai eficient.

    Pentru modelul XF AWD, se introduce, in premiera, modul Adaptive Surface Response (AdSR) in sistemul Jaguar Drive Control. Folosindu-se de experienta fara rival Jaguar Land Rover, AdSR identifica tipul suprafetelor, cum ar fi zapada sau asfaltul, si adapteaza setarile motorului, transmisiei, directiei si ale DSC-ului (Dynamic Stability Control) pentru a-i oferi vehiculului o manevrabilitate si mai buna in conditii de aderenta scazuta.

    Performantele Noului XF sunt de exceptie si in varianta cu tractiune spate. Sistemul de tractiune All Surface Progress Control (ASPC), dezvoltat pentru conditii nefavorabile de condus, poate restabili in cateva secunde tractiunea prin control electronic. ASPC opereaza in intervalul 3.6km/h si 30 km/h, iar viteza dorita este setata de catre sofer folosind butoanele de comanda ale pilotului automat.

    Sistemul nou de Infotainment, InControl Touch Pro, are la baza interfata intuitiva InControl Touch, oferind, totodata, si un ecran tactil de 10.2 inch; tehnologia Dual View permite soferului sa vizualizeze informatiile de navigatie, in timp ce pasagerul din dreapta vizioneaza, simultan, un program TV sau un DVD.

    Pentru a gestiona cantitatea mare de date, sistemul InControl Touch Pro dispune de un procesor quad-core, de inalta performanta, avand la baza o tehnologie super-rapida Ethernet, care ofera un transfer de date de pana la 1Gbit/ secunda. 
    Noul XF este primul Jaguar cu faruri full-LED. Acestea sunt echipate cu doua bancuri de LED-uri si reflectoare - unul pentru lumina de intalnire si celalalt pentru lumina de drum - reducandu-se, in acelasi timp, si consumul de energie.
    Noua gama XF va cuprinde nivelele de echipare XF Pure/ SE, XE Prestige, XF R-Sport, XF Portfolio si XF S. 

    Gama de motorizari va include: motorizarea Diesel de 2.0-litri, in versiunile de 16 3CP si 180 CP, disponibila cu transmisie manuala si automata, motorizarea de 2.0-litri benzina, dezvoltand 240 CP, disponibila cu transmisie automata, motorizarea de 3.0-litri Diesel, dezvoltand 300 CP, disponibila cu transmisie automata; toate aceste versiuni vor fi oferite in configuratia cu tractiune spate. 

    Versiunile de 3.0-litri benzina, ce dezvolta 340CP, respectiv 380 CP, vor fi disponibile atat cu tractiune spate cat si cu tractiune integral

    Noul XF va fi disponibil la vanzare incepand cu aceasta toamna.   

    Vizualizari: 1938
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »