rss

Hyundai la Salonul Auto de la Geneva 2015

  1. 03/03/2015
  2. Categoria: Hyundai
  3. Tags: Hyundai
    Vezi toate fotografiile (1)

    Noul model Hyundai Tucson reprezinta un alt progres important pentru marca Hyundai, care pune in practica conceptul “New Thinking, New Possibilities” a declarat Jochen Sengpiehl, Vice Presedinte Marketing Hyundai Motor Europa.

     Noul Tucson Design indraznet si tehnologii inteligente

    Hyundai Motor s-a impus pe segmentul SUV, cu peste un milion de unitati comercializate in Europa incepand din anul 2000, momentul lansarii modelului Santa Fe. Noul Tucson va avea un impact important asupra vanzarilor Hyundai in Europa, segmentul C-SUV reprezentand 22% din cifra de afaceri a companiei in 2014.

    Noul Tucson adopta personalitatea puternica a unui SUV, exteriorul elegant fiind accentuat de proportii dinamice si de linii elegante. Partea frontala este dominata de grila hexagonala specifica vehiculelor Hyundai, care este conectata la farurile cu tehnologie LED, conferind noului model un stil unic si impunator. Partea din spate atrage atentia prin suprafetele frumos modelate, cu linii orizontale care plutesc spre pasajele rotilor din spate, accentuate de stopurile subtiri.

     

    Noul Tucson este construit pe o platforma complet noua, oferind un spatiu interior optimizat pentru pasageri si o capacitate substantiala pentru bagaje, de 513 litri. Interiorul beneficiaza de materiale de calitate, placute la atingere, care creeaza o atmosfera confortabila si primitoare la bordul noului autovehicul.

     

    In ceea ce priveste dotarile pentru siguranta, noul Tucson este unul dintre cele mai bine echipate modele din segmentul sau, beneficiind de numeroase sisteme de asistenta la condus precum: sistem de franare automata de urgenta, sistem de asistenta la mentinerea benzii de rulare, sistem de avertizare pentru traficul din spate, sistem de monitorizare a unghiului mort, functie de detectare a vitezei limita legale si sistem de capota activa.

     

    Noul sasiu al modelului Tucson a fost special dezvoltat pentru consumatorii europeni, punandu-se accentul pe confort, fara a compromite insa performantele dinamice. Directia este precisa, iar noile suspensii si amortizoare ofera un nivel inalt de confort, pentru o calatorie cat mai placuta. 

    Hyundai Tucson va fi disponibil in una dintre cele mai vaste game de motorizari din clasa sa, incluzand propulsor turbo 176 CP (1.6 litri T-GDI) pe benzina, care dispune de cutie manuala in sase trepte sau o cutie cu dublu ambreiaj in sapte trepte, un alt motor pe benzina de 135 CP (1,6 litri GDI) si trei unitati diesel: 115 CP (1,7 litri), 136 CP (2,0 litri) si 184 CP (2,0 litri).

    Noul ix20, in premiera mondiala, cu un design actualizat si numeroase inovatii tehnologice

    Hyundai ix20 pastreaza atributele care au transformat versiunea anterioara intr-un model foarte popular, oferindu-i un design versatil, inovatii tehnologice si o gama noua de propulsoare

    Pentru a conferi noului model un aspect dinamic si actualizat, echipa de design Hyundai a adaugat proiectoare bi-functionale si blocuri optice spate cu tehnologie LED. Noua grila frontala hexagonala confirma apartenenta ix20 la Familia Hyundai. Gama de motoare care echipeaza modelul include atat propulsoare pe benzina, cat si diesel, care furnizeaza intre 77 CP si 128 CP.

    Noua generatie i20 Coupe diferentiere prin design

    In premiera, Hyundai propune un model din clasa B in trei usi, cu diferente semnificative fata de cel in cinci usi, devenind astfel mai atragator pentru publicul tanar. i20 Coupe are un profil unic, beneficiind de o linie a plafonului mai joasa cu 25 mm. Montantii A, B si C evidentiaza diferentele fata de varianta in cinci usi, conferind un aspect dinamic. Cu toate ca dispune de un design atletic si atragator, noul Coupe ramane un model practic: spatiul oferit de portbagaj – 336 litri – fiind o referinta in segmentul sau.

    Noua gama i30 si varful de gama, noul i30 Turbo

    La trei ani dupa lansarea celei de-a doua generatii a modelului i30, in versiunile in cinci usi, trei usi si wagon, Hyundai prezinta noua gama i30. Modelul prezinta un design actualizat, motorizari eficiente, o noua cutie de viteze automata cu dublu ambreiaj in sapte trepte, noi dotari de siguranta si confort, adaugand in gama un nou model ultra performant, cu un motor de 186 CP, noul i30 Turbo. Printre noile echipamente de siguranta si confort se numara sistemul de asistenta la mentinerea benzii de rulare, sistemul inteligent de asistenta la parcare, dar si primele scaune ventilate din segmentul sau.


    Noua gama i40 – mai mult rafinament

    Hyundai prezinta noua gama i40, dupa ce modelul a inregistrat rezultate remarcabile - 100.000 de unitati comercializate de la lansarea in Europa, pe segmentul D sedan si wagon. Noile versiuni beneficiaza de un design actualizat, de patru motorizari modernizate, de noua transmisie automata cu dublu ambreiaj in sapte trepte, de sistemul de avertizare pentru traficul din spate si de un sistem de control avansat al tractiunii in viraje, pentru o calatorie mai placuta si o manevrabilitate sporita. Noile faruri Bi-Xenon, proiectoarele inteligente cu fascicul inalt si functia de detectare a vitezei limita legale contribuie la un nivel sporit de siguranta si confort.

    Zero emisii ix35 Fuel Cell

    Hyundai prezinta in cadrul evenimentului de la Geneva si primul vehicul cu pila de combustie pe baza de hidrogen produs in serie – modelul Hyundai ix35 Fuel Cell. In Europa, Hyundai este lider pe segmentul vehiculelor electrice cu pila de combustie pe baza de hidrogen cu o retea certificata de distribuitori prezenti in 11 tari. Modelul este disponibil acum tuturor consumatorilor si companiilor interesate din tarile europene cu infrastructura dezvoltata pentru hidrogen. In tari precum Danemarca, Norvegia si Olanda, Hyundai ofera pachetul de cinci ani garantie fara limita de kilometri, care include asigurare, mentenanta, garantie, realimentare.

    Noile concepte Tucson fuel efficiency 48V Hybrid si Plug-in-Hybrid

    Cele doua vehicule concept expuse au fost dezvoltate pe baza noului model Tucson. Ambele prezinta tehnologii de propulsare care pot fi adoptate in viitor de Hyundai pe modelele de serie. Bateria de 48 de volti lithium-ion si motorul electric de 14 CP amplifica puterea cu 10% si diminueaza semnificativ emisiile.

     

    Conceptul Plug-in Hybrid Electric Vehicle (PHEV) poate atinge o viteza de 50 km in modul complet electric si poate fi reincarcat in doar doua ore si jumatate (incarcare rapida la prize dedicate) sau cinci ore (la priza normala). Conceptul este echipat cu o baterie lithium-ion polymer 10.7 kWh si un motor electric de 68 CP, care ajuta motorul diesel de 1,7 litri 115 CP cu transmisia automata cu dublu-ambreiaj in sapte trepte. Cele doua unitati de propulsie conduc la emisii de CO2 estimate sub 48 g/km.

    Functii inovatoare de conectivitate

    Hyundai imbunatateste in permanenta experienta clientilor. Conceptul de conectivitate Cockpit include o serie de noi tehnologii avansate, printre care se numara dispozitive de conectivitate, integrarea informatiilor tehnice oferite de autovehicul etc. Toate acestea ofera o imagine de ansamblu a noilor directii Hyundai, cu scopul de a oferi clientilor o valoare peste asteptari.

    Vizualizari: 2884
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »