rss

Test cu Honda Jazz 5 usi 1.3 i-VTEC 6 MT echipare Trend

  1. 08/09/2017
  2. Categoria: Honda
  3. Tags: Jazz 1.3 l i-VTEC 102 6MT Trend

Inainte de aparitia versiunii cu facelift a lui Jazz, care va avea loc saptamana viitoare la Frankfurt, am condus modelul Jazz disponibil acum, in oferta Honda Motor Trading Romania. Honda Jazz este un automobil situat in clasa Supermini sau mai bine spus, el se pozitioneaza la granita dintre segmentele mic si compact. Din acest motiv Honda Jazz se situeaza ca pret mai aproape de compacte decat de clasa mica, fiind, daca vreti sa-l considerati asa, un monovolum de clasa mica.

Exterior

Aspectul exterior este cel al unei citadine get-beget, care datorita proportiilor exterioare reduse permite rularea fara prea mari griji in aglomeratiile urbane, dar mai important, necesita un spatiu redus de parcare. Aspectul de monovolum te poate duce cu gandul la modelele tip “mom’s car”, insa Jazz se potriveste unei intregi familii tinere, cu unul sau cel mult doi copii. Vazand dimensiunile reduse ale exteriorului, nu poti decat sa intelegi si sa respecti  maiestria japoneza, care a reusit o performanta de neegalat in clasa, vizavi de organizarea interiorului imens ca dimensiuni, pentru acest segment.

Interior

Cunoastem ca  Honda stie atat masini cat si motoare fiabile, conform studiilor de satisfactie a clientilor efectuate de JD Power. Cu modelul Jazz, Honda demonstreaza ca minimalismul tipic nipon se poate transforma in "maximalism" european, daca-mi este permis termenul. Cine are curiozitatea sa intre intr-un Jazz, va fi impresionat de spatiul interior atat cel pentru sofer si pasagerul din dreapta, cat si pentru ocupantii locurilor din spate ale habitaclului.

Plansa de bord este desenata curat, un design apropiat de modelele europene, fara avalansa de informatii vizuale si comenzi multiple, specifice masinilor asiatice. Finisarea este superioara pentru clasa masinii, iar materialele plastice sunt placute la atingere. Volanul este ferm la atingere, avand comenzile ergonomic dispuse in proximitatea degetelor soferului, maximizand operativitatea. Vorbim de un design corect si mai ales functional. Versiunea pe care am condus-o, Jazz in echiparea de baza, Trend, nu avea sistem infotainment si nici aer conditionat automat, insa avea port USB si fanta pentru CD-uri cu MP3, radioul simplu si conectarea telefonului prin Bluetooth.

Accesul la informatiile calculatorului de bord al masinii se face prin intermediul butoanelor de sub coroana volanului.

Spatiu

Spatiul interior, raportat la dimensiunile exterioare plus celelalte sisteme de siguranta reprezinta propunerea unica de vanzare, a lui Jazz pentru clientii segmentului Supermini. Habitaclul poate acomoda 4 adulti cu inaltimi peste medie, iar gratie sistemului Magic Seats, care permite rabatarea facila si versatila a banchetei puteti include in habitaclu, 2 adulti si la alegere unul dintre urmatoarele obiecte: un aragaz sau un frigider mai mic, o bicicleta dispusa transversal cu directia de mers, trolere de mari dimensiuni, sau alegeti dumneavoastra ce aveti nevoie. Capacitatea portbagajului, fara rabaterea banchetei, este de 354 litri.

Motor

Honda Jazz, modelul condus de noi, are in dotare un propulsor de 1.3 litri/benzina i-VTEC capabil de o putere maxima de 102 CP/6000 rpm si un cuplu maxim de 123/5000 rpm. Ansamblul motor/transmisie manuala permite un sprint 0-100 km/h in 11.2 secunde si o viteza maxima de 190 km/h.

Transmisie

Cutia de viteze manuala a lui Jazz are 6 trepte, cam curios etajate: prima treapta permite un demaraj satisfacator, insa cand treci in a doua masina are nevoie de un stimulent de pedala. Treptele 5, 6 sunt mai lungi insa cutia face treaba la turatii mai mari. Etajarea coincide cu caracterul citadin decis al lui Jazz, mersul urban neavand nevoie de rapoarte scurte sau dezvoltarea unui asa zis comportament sportiv.
Jazz este cuminte si isi face treaba pentru care a fost construita.

Consum

Consumul este interesant. Cu toate ca transmisia are nevoie de cresterea turatiei motorului ca sa “se exprime”, consumul in sarcina plina nu sare de 6.4 l/100 km in oras. La rularea pe autostrada daca mergi conform caracterului masinii, chiar daca ridici in ture motorul, poti obtine un consum intre 4.1- 5.3 l/100 km. Volumul total al rezervorului este de 40 litri, insa ai autonomie suficienta in oras, indiferent de regimul de mers. Asa cum spuneam, Honda stie motoare si transmisii.

Performante
Performantele dinamice ale masinii sunt reprezentate de stabilitate, manevrabilitate in spatii restranse si consum redus de combustbil. Volanul este supraasistat, in functie de viteza de rulare, element care coincide cu setarea citadina a masinii, efortul la volan neexistand practic. Lucru care necesita un plus de atentie la viteze mari pe autostrada. Interesant sistemul de franare prompt, care beneficiaza de aportul sistemelor de asistare cum ar fi: ABS, Sistemul de distributie al fortei de franare (EBD), Asistenta la franarea de urgenta (BA), dar si tehnologiei de top cum este sistemul activ de franare in oras (CTBA), super eficient in trafic aglomerat, sau in caz de aparitie a unui obstacol iminent pe directia de mers.

Tinuta de drum

In oras la sarcini medii sau reduse ale motorului, Honda Jazz se comporta bine. La viraje luate chiar cu viteza medie spre ridicata sasiul + suspensiile isi fac demn datoria, ajutate de sistemul de control al tractiunii si stabilitatii VSA. Odata cu ridicarea in turatie a motorului se manifesta un zgomot insemnat al acestuia, dublat si de zgomotul aerodinamic in cazul rularii pe autostrada. Am remarcat un ruliu usor, compensat de suspensiile setate confortabil pentru o citadina, insa n-am remarcat vreun caracter sub sau supravirator.

Siguranta

Gratie eforturilor depuse de Honda pentru siguranta pasagerilor si a celorlalti participanti la trafic, EuroNCAP a recompensat cu un scor maxim de 5 stele Honda Jazz la testele de impact. Jazz a obtinut procente insemnate la protectia pasagerilor adulti de 93%, a pasagerilor copii de 85%, a pietonilor  de 73%, iar sistemele de siguranta ofera 71% protectie. 

Echipare
Nivelul de echipare Trend este echilibrat in domeniile siguranta/securitate si confort/utilitate. Prin urmare, Jazz dispune de 6 airbag-uri, tetiere fata active, sistemele de asistare enumerate mai sus, Isofix si de un display cu multiple informatii (i-MID), indicator de schimbarea treptelor de viteza, sistem de servodirectie electrica adaptiva in functie de viteza (EPS) sistem de oprire a motorului la semafor, control automat al vitezei de croaziera cu limitator de viteza, senzor de ploaie, senzor de lumina si stergator de luneta.

Pret

Datorita pozitionarii la granita dintre clasa mica si compacta, pretul asa cum spuneam se apropie de conceptul "mai multa masina" de acesti bani.  Jazz, modelul condus de noi, costa 14.988 euro cu TVA inclus. Pretul trebuie receptat corect adica pentru clasa mica este un pret ridicat, insa pentru clasa compacta se afla in parametri.

Concluzii

Honda Jazz este un automobil de oras, bine realizat, cu cel mai mare spatiu interior din clasa si tehnologii de ultima generatie, prezente inca de la echipare de baza. Daca intelegem aceasta pozitionare intre clasa mica si compacta atunci vom intelege si pretul masinii.

Vizualizari: 2417
Mazda 3

Mazda 3

Pret: 9.750 EUR, An: 2014, Kilometri: 207.000 detalii »

Mazda 3

Mazda 3

Pret: 9.950 EUR, An: 2014, Kilometri: 197.000 detalii »

Mazda 3

Mazda 3

Pret: 8.350 EUR, An: 2014, Kilometri: 253.000 detalii »

Toate anunturile »