rss

Noul BMW Z4 poate fi comandat si in ROMANIA. Decapotabila pleaca de la 46.778 de euro

  1. 29/10/2018
  2. Categoria: BMW
  3. Tags: bmw romania, BMW Z4, noul z4, pret bmw z4, Z4
    Vezi toate fotografiile (4)

    Noua generatie BMW Z4 a debutat anul acesta cu ocazia Monterey Car Week, un eveniment auto care s-a desfasurat in Statele Unite ale Americii. Acum, decapotabila bavarezilor poate fi comandata in sfarsit si in Romania, unde este disponibila in patru niveluri de echipare: Standard, Advantage, Sport Line si M Sport.

    Comparativ cu vechea iteratia, masina este mai lunga cu 85 de milimetri insa ampatamentul este mai mic cu 26 de milimetri. Plafonul din material textil, caci el este piesa de rezistenta aici, poate fi actionat pana la viteze de maxim 50 de km/h, iar ridicarea si coborarea lui dureaza 10 secunde.

    Asa cum spuneam mai sus, noul BMW Z4 poate fi comandat la noi in tara numai cu motorizari pe benzina, iar cea mai accesibila este versiunea Z4 sDrive 20i cu motor de 2.0 litri si 197 de cai putere. Aceasta pleaca de la 46.778 de euro cu TVA inclus.

    Avem mai apoi varianta Z4 sDrive 30i, care ascunde sub capota acelasi motor de 2.0 litri, dar in acest caz, unitatea dezvolta 258 de ai putere si 400 Nm cuplu. Aceasta costa de la 51.626 de euro in sus.

    Varful de gama este reprezentat de modelul Z4 M40i, cu motor de 3.0 litri turbo, care livreaza puntii spate 340 de cai putere si 500 Nm cuplu. In aceste conditii, repriza 0-100 de km/h dureaza 4.6 secunde. Pretul de lista al acestuia este de 63.646 de euro.

    Noul BMW Z4 M40i vine in standard cu jante pe 18 inch, ornamente interioare din aluminiu, lumini ambientale, volan M imbracat in piele, bord imbracat in Sensatec, ornamente exterioare si pachet M aerodinamic, aer conditionat automat, senzori de parcare fata/spate, pilot automat cu functie de franare, BMW Live Cockpit Professional, sistem audio cu 10 difuzoare, suspensie adaptiva M, diferential M si sistem de franare M Sport.

    Singura transmisie disponibila, indiferent de motorizare, este una automata cu opt trepte.

    Vizualizari: 1996
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »