rss

Noul VW Touareg va fi dezvaluit maine la Munchen

  1. 09/02/2010
  2. Categoria: VW
  3. Tags: Audi q7, generatie, Hibrid, modele noi, platforma tehnica, Porsche Cayenne, SUV, Touareg, Touareg hibrid, Volkswagen, Volkswagen Touareg
    Vezi toate fotografiile (1)

    Asteptata sa debuteze la inceputul lunii viitoare, la Geneva, noua generatie Volkswagen Touareg va fi dezvaluita maine, 10 februarie, in cadrul unui eveniment care va avea loc la Munchen. Cu aceeasi ocazie va fi prezentata si versiunea hibrida a SUV-ului german.

    Noul VW Touareg va beneficia de aceeasi platforma tehnica pe care au fost construite si modelele Porsche Cayenne si Audi Q7.

    Potrivit celor mai recente informatii care au "transpirat" dinspre Wolfsburg, Touareg va primi un tren de propulsie hibrid format dintr-un motor TSI V6 supraalimentat si unul electric, a carui putere totala dezvoltata va fi de 324 CP. In modul electric, Touareg Hibrid va putea atinge o viteza maxima de 50 km/h, emisiile de CO2 fiind zero, in timp ce consumul mediu va fi de 9,0 litri/100 km.

    Varianta conventionala a noului VW Touareg va primi o serie de modificari estetice la exterior care ii vor conferi un aspect mai sportiv comparativ cu actualul model. Astfel, SUV-ul va avea o noua grila a radiatorului, noi blocuri optice fata/spate, spoilere redesenate, in timp ce interiorul va suferi si el modificari, insa deocamdata nu se stie care sunt detaliile care vor fi schimbate.

    Gama de motorizari va fi imbunatatita pentru un consum de carburant si emisii de dioxid de carbon reduse. Intre acestea isi vor gasi loc doua propulsoare pe benzina puternice, unul V6 de 3,6 litri, iar celalalt V8 de 4,2 litri.

    Vizualizari: 2269
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »