rss

VW lanseaza Tiguan R Line in iunie

  1. 16/04/2009
  2. Categoria: VW
  3. Tags: R-Line, tiguan r-line, Volkswagen, Volkswagen individual, Volkswagen tiguan
    Vezi toate fotografiile (3)

    Volkswagen va introduce in gama in vara acestui an noul model Tiguan R Line, care va primi detalii estetice noi extrem de atractive si va oferi un plus de confort la interior.

    Desenat si construit de Volkswagen Individual, o divizie VW creata in anul 2003 si insarcinata cu proiecte speciale cum ar fi Passat R36 si Touareg R50, noul Tiguan R Line a suferit cateva modificari insemnate comparativ cu modelul de serie.

    Astfel, versiunea de baza a lui R Line este modelul Sport, care beneficiaza de o extensie a spoilerului frontal ce integreaza un splitter, precum si de o grila a radiatorului cu doua tije orizontale cromate. Aspectul sportiv al masinii este conferit si de extensiile de culoarea negru mat primite de aripi sub care se ascund jantele din aliaj cu zece spite de 19 inch, care sunt imbracate cu pneuri de 255/40.

    Pragurile laterale marite, difuzorul de aer de mici dimensiuni care incorporeaza si evacuarea dubla cromata, precum si eleronul discret pozitionat deasupra lunetei completeaza aspectul agresiv al crossover-ului.


    La interior, noul VW Tiguan R Line a primit un volan multifunctional din piele tesit in partea sa inferioara, un set de scaune sport pe care a fost inscriptionat logo-ul "R", pedalier si insertii din aluminiu, un sistem de climatizare bizona oferit standard. In plus, ca dotari, Tiguan R Line beneficiaza de patru airbag-uri, faruri automate, faruri de ceata, senzori de ploaie si suspensie sport.

    Noul VW Tiguan R Line va fi disponibil in doua versiuni ale turbodieselului 2.0 TDI, de 140 si 170 CP, precum si cu un motor pe benzina 2.0 TSI de 200 CP, acelasi de pe Scirocco. Modelul va putea fi comandat in cinci nuante pentru caroserie: Candy White (foto), Reflex Silver, Deep Black, Biscay Blue si Mountain Grey.

    Vanzarile la Tiguan R Line vor incepe in luna iunie, iar preturile vor fi cuprinse intre 27.700 de euro, pentru modelul 2.0 TDI de 140 CP, si 29,665 euro, pentru varianta 2.0 TSI.

    Vizualizari: 3614