rss

VW Golf GTI (si GTD) de la MTM

  1. 15/02/2010
  2. Categoria: VW
  3. Tags: ECU, Golf GTD, Golf gti, hot-hatch, Mtm
    Vezi toate fotografiile (4)

    “Cei din urma vor fi cei dintai”, pare a fi zicala preferata a celor de la MTM, care au sosit destul de tarziu la “petrecerea” preparatorilor lui Golf VI GTI.

    Nici o problema: judecand lucrurile prin prisma ultimului comunicat de presa sosit din Wettstetten, se pare ca au adus cel mai frumos cadou. Pardon, cadouri...

    Evident, primul despachetat nu avea cum sa fie decat cel mai aprig dintre programele de tuning dedicate hot-hatch-ului saxon, gratie caruia acesta se transforma intr-un bolid de 310 CP si 410 Nm – cu 40 CP si 60 Nm mai mult decat varful de gama Golf R.

    Modificarea parametrilor ECU-ului, instalarea unui turbocompresor MTM si montarea unui esapament sport cu patru guri de evacuare – iata motivele pentru care Golf GTI MTM ajunge la 100 km/h in numai 5,7 secunde, precum si la o viteza maxima de 270 km/h.

    Faptul ca vei termina mereu pe locul doi intr-o confruntare directa cu o astfel de compacta (exceptand, bineinteles, cazurile in care, la randul tau, esti “pe cai mari”) nu ar trebui sa te scoata, totusi, din sarite: in definitiv, ar fi trebuit sa remarci din vreme jantele BIMOTO de 19 inch, discurile de frana de 380 mm si garda la sol cu 30 mm mai mica.

    Cireasa de pe tortul “cadoului” lui MTM pentru Golf GTI este pretul sau, insa nu va grabiti sa semnati un cec de 2.698 de euro inainte de a vedea si continutul celui de-al doilea pachet. OK, stim ca un adevarat “petrolhead” nu va vedea niciodata cu ochi buni dezambalarea unei cutii mirosind a motorina, insa noi nu am rezistat: programul creat de MTM pentru Golf GTD este atat de tentant, incat te pune pur si simplu pe ganduri.

    In loc de 170 CP si 350 Nm primesti 210 CP si 380 Nm, iar daca toate astea nu sunt indeajuns, mai adauga un 0-100 km/h in 7,1 secunde (cu 0,7 secunde mai repede decat modelul de serie) si un consum mediu de vreo 8 litri/100 km.

    Ca si in cazul lui GTI, kit-ul include un tuning complet de suspensie si un pachet optic identic, intreaga “afacere” avand un pret de numai 2.299 de euro (2.699 de euro daca te incanta mai tare jantele de 19 inch). Stim – vrei sa ramai singur...

    Vizualizari: 7435