rss

Pacatul masinilor diesel: ce face un FILTRU DE PARTICULE si cand se strica

  1. 23/07/2018
  2. Tags: Diesel, filtru particule, Motorina
    Vezi toate fotografiile (1)

    Automobilele diesel cu norma de poluare mai noua de Euro 4 sunt dotate, in mare parte, cu filtru de particule. Initial, aceasta forma anti-poluare a fost gandita bine, dar, in timp, acest filtru s-a dovedit a fi minusul autoturismelor care functioneaza pe motorina.

    Ce este un filtru de particule? Este exact ceea ce spune si denumirea. Un sistem de filtrare a particulelor emanate pe evacuarea motorului diesel. Un motor pe motorina are niste noxe ceva mai complexe decat unul pe benzina. In urma arderii motorinei apar niste fungingini negre, mici particule de carbon care, in ultimii 15 ani, au fost considerate nocive.

    Motoare diesel au existat inca de acum mai bine de 100 de ani, insa numai in ultima perioada specialistii si-au facut griji de particulele eliminate de motoarele diesel. S-a demonstrat ca aceste mici particule aproape invizibile ajung in plamanii trecatorilor si se blocheaza acolo, ducand la nasterea unor tumori canceroase. Studiile au demonstrat ca anual, zeci de mii de oameni din intreaga lume mor din aceasta cauza.

    Comisia Europeana a obligat producatorii de autoturisme diesel sa monteze aceste filtre odata cu norma de poluare Euro 4. Aceste filtre capteaza funinginile cancerigene, blocandu-le de la evacuarea pe esapament si in atmosfera. Insa, la un moment dat, filtrul se umple si se blocheaza de astfel de particule, moment in care exista doua variante.

    Sunt filtre de particule de unica folosinta, adica atunci cand se infunda si se aprinde martorul de bord care indica acest lucru, trebuie mers la service si pus un filtru nou. Dar, majoritatea masinilor au filtre care se regenereaza. Adica filtre care, odata ce s-au umplut cu funingini si apare martorul de bord, soferul poate initia o procedura de regenerare. Ce inseamna asta?

    Filtrul de particule se poate regenera in mers sau pe loc. De obicei, producatorul cere ca regenerarea sa se faca la viteze de croaziera, adica pe autostrada. Trebuie sa circuli la turatie mare constant, astfel incat sa creasca temperatura din filtru si sa arda funinginea. In general, sistemul are si un catalizator care ajuta la arderea depunerilor, astfel incat sa le arda cu succes si sa deblocheze traseul de evacuare.

    Dar de ce se blocheaza filtrul de particule? Umplerea filtrului apare atunci cand circulam exclusiv in oras, la viteze mici si la o turatie redusa. Sau cand facem distante scurte si motorul nu ajunge sa se incalzeasca la temperatura optima de functionare. Daca am circula mai des la drum intins pe autostrada, filtrul ar atinge o temperatura mare si ar reusi sa arda depunerile din interior, iar infundarea sau stricarea filtrului nu ar mai fi o problema.

    Automobilele cu filtru de particule semnalizeaza mereu printr-un martor de bord cand se infunda sau cand e plin filtru, dar si daca trebuie sa incepi procedura de regenerare. Cand un sofer ignora aceste semne si circula in continuare, chiar daca are mod de regenerare, filtrul se poate strica de tot.

    Inlocuirea unui filtru de particule este costisitoare, preturile ajungand si la 3000 de Euro. Exista variante de curatare fizica, cu solutii chimice, dar acestea nu sunt eficiente. Cel mai sigur este sa conducem si la turatii mari, dar si la viteze crescute, ca sa evitam infundarea filtrului de particule. Si, de fiecare data cand e nevoie sa regeneram filtrul, sa ne asiguram ca o facem cum trebuie.

    Vizualizari: 13503