O echipa de experti din cadrul
Comisiei Europene va sosi, azi, la Bucuresti pentru a discuta cu autoritatile romane modificarile ce trebuie aduse
taxei de prima inmatriculare.
Modificarile vor viza atat sfera de aplicabilitate, cat si cuantumul taxei, au declarat autoritatile romane.
Guvernul a anuntat ca schimbarile vor viza o mai buna corespondenta intre nivelul taxei si valoarea de piata a masinii, redefinirea termenului de masina noua si introducerea unor proceduri de contestare pentru persoanele care se simt nedreptatite.
Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor, a declarat ca modificarile vor fi operate pana in luna februarie, printr-o ordonanta de urgenta, iar Guvernul isi va asuma raspunderea in
Parlament.
Potrivit ministrului Finantelor, cei care au achitat taxa nu vor primi banii inapoi, asa cum a declarat
Laszlo Kovacs, comisarul european pentru taxe.
"Cei care au platit taxa, au facut-o in virtutea unei legi existente", a precizat Vosganian.
"Nici o instanta nu a dat vreo decizie ca aceasta taxa nu este in spiritul legislatiei europene. Daca acest caz nu ajunge la Curtea Europeana de Justitie nu avem nici o baza legala de a o returna", a punctat joi ministrul.
Comisia Europeana a decis, saptamana trecuta, sa deschida a doua etapa a procedurii de
infringement (incalcare a tratatului) impotriva Romaniei privind taxa de prima inmatriculare, considerand ca raspunsurile autoritatilor romane au fost nesatisfacatoare.
CE a acordat un termen de doua luni pentru schimbarea legislatiei, ulterior fiind posibil sa actioneze statul roman la
Curtea Europeana de Justitie.
A doua etapa a procedurii consta in transmiterea unui aviz motivat,
"reasoned opinion", care contine recomandari ale modului in care trebuie modificata taxa.
Daca nici in urma scrisorii de argumentatie, Romania nu se va conforma rigorilor europene in materie, CE va da in judecata statul roman la
Curtea Europeana de Justitei.