rss

Audi intra in Formula 1

  1. 11/09/2022
    Vezi toate fotografiile (6)

    Audi intra in clasa de varf a sporturilor cu motor. Incepand cu anul 2026, marca premium va concura in Campionatul Mondial FIA de Formula 1, cu un sistem de propulsie special dezvoltat in acest sens. Proiectul va fi gestionat si implementat de unitatea Audi Sport din orasul german Neuburg, situat in apropiere de Ingolstadt, orasul in care marca isi are sediul principal. Este pentru prima data in peste un deceniu cand va fi construit un motor de Formula 1 in Germania.
    Audi si-a anuntat intrarea in Formula 1 in cadrul unei conferinte de presa organizate cu ocazia Grand Prix-ului Belgian de la Spa-Francorchamps. La acest eveniment, Presedintele Consiliului de Administratie AUDI AG, Markus Duesmann si Oliver Hoffmann, Membru al Consiliului de Administratie responsabil pentru Dezvoltare Tehnica au raspuns la intrebari, in compania Presedintelui si CEO-ului Formula 1, Stefano Domenicali, precum si a lui Mohammed ben Sulayem, Presedintele Federatiei Internationale de Automobilism (FIA).
    "Motorsport-ul este o parte integranta a ADN-ului Audi," a explicat Markus Duesmann. "Formula 1 reprezinta atat o scena internationala pentru marca noastra, cat si un laborator de dezvoltare ce impune provocari extrem de ridicate. Combinatia de performante ridicate si competitie este intotdeauna un important factor de incurajare a inovatiei si transferului de tehnologie. Acum, ca intra noile reguli, este momentul optim sa ne implicam. Pentru ca, sa nu uitam, atat Formula 1, cat si Audi au obiective clare de sustenabilitate."
    Cheia pentru intrarea in cea mai populara clasa a sporturilor cu motor din lume consta in planul clar de a creste sustenabilitatea si eficienta costurilor. Noile reguli tehnice ce vor intra in aplicare incepand cu anul 2026 se concentreaza pe electrificarea si mai avansata, precum si pe combustibili sustenabili. Suplimentar fata de limitarea existenta a costurilor echipelor, in 2023 va fi introdusa, de asemenea, si o limitare de costuri pentru producatorii motoarelor. Mai mult, Formula 1 si-a stabilit obiectivul ambitios de a avea o amprenta neutra de carbon pana in anul 2030.
    Implicare activa in transformarea Formulei 1
    Oliver Hoffmann, Membru al Consiliului de Administratie responsabil pentru Dezvoltare Tehnica a explicat: "Avand in vedere pasii tehnici majori pe care Formula 1 ii parcurge spre atingerea obiectivelor de sustenabilitate stabilite pentru anul 2026, putem sa vorbim de o noua Formula 1. Formula 1 se transforma si Audi doreste sa sustina in mod activ aceasta evolutie. Legatura stransa dintre proiectul Formula 1 si departamentul de Dezvoltare Tehnica al AUDI AG vor asigura sinergii benefice ambelor domenii."
    Comparativ cu sistemele actuale din Formula 1, incepand cu 2026, va creste considerabil cota-parte a puterii asigurate electric de sistemele de propulsie, compuse din motorul electric, baterie si sistemele electronice de comanda, precum si un motor cu ardere interna. Atunci, motorul electric va fi aproape la fel de puternic ca motorul termic, a carui putere se ridica la circa 400 kW (544 CP). Motoarele turbo extrem de eficiente de 1,6 litri sunt alimentate cu combustibili sustenabili, ceea ce reprezinta inca un criteriu pentru intrarea Audi in Formula 1.
    Popularitate extrem de ridicata pe pietele cheie si in randurile grupurilor tinta tinere
    Recunoastere la nivel international, implicare emotionala foarte intensa si tehnologie extrem de avansata: iata de ce Formula 1 se suprapune cu standardele ridicate ale marcii Audi. Formula 1 organizeaza curse pe toate pietele importante ale marcii Audi. In calitate de platforma spectaculoasa pentru cele mai avansate masini de curse din lume, producatorii de automobile sunt deosebiti de interesati in aceasta competitie. Audi accepta provocarea de a-si demonstra si in acest mediu puternic concurential mottoul "Vorsprung durch Technik" (germ. Avans prin tehnologie).
    Interesul pentru Formula 1 este enorm in intreaga lume, iar competitiile de Formula 1 se numara printre evenimentele sportive cu cel mai mare reach din lume. In 2021, cursele au fost urmarite de peste 1,5 miliarde de telespectatori.
    Formula 1 este populara pe pietele-cheie, precum China si SUA si tendintele cresc si in continuare, chiar si in randurile grupurilor tinta tinere. In social media, Formula 1 beneficiaza acum de unele dintre cele mai mari rate de crestere intre sporturile cele mai populare la nivel mondial.
    Sistemul de propulsie va fi dezvoltat la centrul din Neuburg
    Unitatea de propulsie va fi construita la centrul avansat Audi Motorsport Competence Center din Neuburg an der Donau, Germania, nu departe de sediul principal al AUDI AG, din Ingolstadt. "Pentru dezvoltarea si fabricarea sistemului de propulsie pentru Formula 1 ne bazam pe expertiza noastra valoroasa, pe care o au angajatii nostri din diviziile de motorsport. De asemenea, vom continua sa investim in centrul nostru de motorsport si vom recruta profesionisti specializati," a explicat Directorul General Audi Sport, Julius Seebach, care a gestionat intrarea marcii in Formula 1 ca parte a reorganizarii activitatilor de motorsport ale marcii Audi.
    In Neuburg exista deja bancuri de testare adecvate sistemelor de propulsie F1, precum si pentru testarea motoarelor electrice si a bateriilor. Totodata, in prezent se fac deja pregatirile necesare in ceea ce priveste personalul, cladirile si infrastructura tehnica, astfel ca toate cele necesare vor fi deja disponibile pana la finele anului. Recent a fost infiintata si o companie separata pentru proiectul sistemelor de propulsie. Compania este o subsidiara a Audi Sport, fiind in proprietatea integrala a companiei Audi Sport. Adam Baker va prelua managementul companiei si deci si a proiectului Formula 1, in calitate de Presedinte. Inginerul cu vasta experienta a detinut variate pozitii de senior pentru producatori si echipe in motorsport. Inainte sa se alature in 2021 marcii Audi, el a lucrat timp de 3 ani pentru FIA.
    Audi va anunta la finele acestui an care este echipa cu care Audi se va alinia la start in 2026.
    Decizia de a intra in Formula 1 domina divizia motorsport
    Audi Sport si-a adunat toate fortele pentru proiectul Formula 1, motiv pentru care isi suspenda proiectul LMDh. Divizia Motorsport a suspendat astfel de curand dezvoltarea masinii sale sport pentru cursele de anduranta. Audi Sport isi va continua insa conform planurilor activitatea pentru customer racing, cu RS-Q e-tron pentru Raliul Dakar. Obiectivul Audi pentru anul viitor este victoria la general in desert.
    Audi Sport a redefinit standardele in numeroase clase, cu nenumarate titluri, fie la Campionatul Mondial de Raliu WRC sau la Campionatul Mondial Sportscar, in competitiile de motorsport din SUA, in DTM, la Le Mans sau Formula E. "Formula 1 este urmatoarea piatra de hotar din istoria Audi motorsport," a declarat Seebach.
    Rolf Michl il va inlocui pe Julius Seebach
    Intrarea marcii Audi in Formula 1 marcheaza incheierea proceselor de restructurare ale diviziei Audi Motorsport, precum si incheierea unui capitol determinant al diviziei Audi Sport GmbH. Directorul General Julius Seebach se va alatura companiei principale AUDI AG in 1 septembrie 2022, unde se va ocupa de o noua arie strategica de buiness, in cadrul diviziei de Dezvoltare Tehnica. Din aceasta pozitie el va raporta direct Consiliului Executiv al companiei.
    Hoffmann, care, in calitate de membru al Consiliului Executiv, detine si functia de Presedinte al Consiliului de Administratie al Audi Sport GmbH, ii multumeste lui Seebach pentru activitatea sa extraordinara: "Julius a dat intotdeauna dovada de viziune strategica iesita din comun, de actiuni coerente si rezultate sustenabile in vremuri dificile."  Sub conducerea sa, Audi Sport GmbH a atins in mod repetat vanzari record si cifre de afaceri record. Vanzarile s-au dublat cu ofensiva modelelor RS, iar modelul 100% electric RS e-tron GT a fost introdus pe piata cu succes.
    In 2020, Seebach si-a asumat, de asemenea, raspunderea pentru activitatile de motorsport ale marcii Audi si a pregatit si aceasta divizie temeinic pentru viitor. Sub conducerea sa a fost, de asemenea, dezvoltata in timp record cea mai complexa masina de curse din istoria marcii: Audi RS Q e-tron pentru Raliul Dakar. Dupa lansarea cu succes, cu patru victorii in etape la Raliul Dakar din ianuarie 2022, Audi RS Q e-tron a reusit si prima sa victorie la general in Abu Dhabi in luna martie. Este prima victorie a unui automobil electric intr-un raliu in desert. Intrarea in Formula 1 reprezinta incununarea muncii sale de succes.
    Incepand cu 1 septembrie, functia lui Seebach va fi preluata de Rolf Michl, care este din februarie Chief Operating Officer Racing la Audi Sport. Impreuna cu Dr. Sebastian Grams, va forma Consiliul de Management al Audi Sport GmbH. Michl detine o diploma de business management si este un membru cu vechime al familiei Audi Sport. El a preluat functia de Director pentru Marketing de Produs pentru modelele RS in 2016 si anterior a detinut diferite pozitii de marketing in cadrul AUDI AG si Audi Sport. Dupa ce s-a mutat la Abt Sportsline in calitate de Director al departamentul de Personalizare Automobile, el s-a intors apoi din nou la Audi Sport GmbH, in functia de Director Vanzari/Marketing in 2019. Michl a jucat un rol esential in conturarea portofoliului companiei si a succesului pe care compania l-a repurtat in vanzari. Hoffmann a observat ca "Rolf este un lider autentic si aduce cu el experienta ce este necesara pentru motorsport, precum si pentru productia de serie." Michl nu a detinut doar pozitii de marketing, ci el a fost, de asemenea, responsabil si pentru dezvoltarea si implementarea Audi TT Cup in 2014.

    Vizualizari: 1302
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »