rss

Opel ar putea fi fortat sa dea faliment

  1. 03/08/2009
  2. Categoria: Opel
  3. Tags: General Motors, guvernul german, Magna International, Opel, RHJ International
    Vezi toate fotografiile (1)

    Compania din Ruesselsheim ar putea fi fortata sa dea faliment in caz ca General Motors si guvernul german esueaza sa ajunga la un acord comun privind viitorul sau proprietar.

    Trustul american nu favorizeaza concernul Magna International – preferat, in schimb, de catre guvernul german –, intentionand sa accepte oferta celor de la RHJ International.

    GM a vrut inca de saptamana trecuta sa bata palma cu belgienii, insa a intampinat rezistenta din partea adversarilor, care sunt gata sa puna la bataie cateva miliarde de euro (sub forma unui ajutor de stat) in caz ca americanii ii aleg pe cei de la Magna.

    Presiunea de pe umerii liderilor fostului numar unu mondial este din ce in ce mai accentuata pe masura ce se apropie momentul deciziei finale, nemtii influentand prin toate mijloacele luarea unei decizii in favoarea lor. Spre exemplu, ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier l-a informat telefonic pe presedintele lui GM, Fritz Henderson, ca garantiile guvernamentale vor fi acordate doar acelui investitor care va reusi sa asigure viitorul lui Opel pe termen lung, respectivul viitor incluzand si un plan de securizare a job-urilor.

    Analistii se asteapta la o hotarare finala saptamana viitoare, ultimele discutii cu firmele ramase in cursa pentru Opel urmand a fi “supervizate” de catre Opel Trust – organismul responsabil de destinele lui Opel pe perioada in care General Motors s-a aflat in faliment.

    Vizualizari: 1288
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »