rss

Pole position-ul si tururile rapide raman nepunctate in 2010

  1. 26/01/2010
  2. Categoria: MAN
  3. Tags: F1, Formula 1
    Vezi toate fotografiile (1)

    Sporting Working Group (SWG) a respins propunerea prin care se urmarea acordarea de puncte pilotului care pleca din pole position si celui care stabilea cel mai rapid tur de circuit in timpul cursei, desi pilotii si echipele se aratasera destul de incantati de idee.

    "Desigur ca ar fi minunat sa se dea puncte pentru pole position. Si la fel si pentru cel mai rapid tur. Ar fi o buna motivatie", a spus Fernando Alonso, de doua ori campion mondial.

    Pe masa de lucru s-a aflat si noua propunere a echipelor, care doresc un nou sistem de punctaj, asemanator cu cel pe care FIA ar fi dorit sa il impuna pentru sezonul 2010 si prin care se acorda 25 de puncte invingatorului si se mareste numarul locurilor aducatoare de puncte de la 8 la 10. Majoritatea pilotilor au imbratisat aceasta idee si spun ca sunt de acord cu o schimbare care sa vizeze un ecart mai mare de puncte intre primul clasat si ocupantul locului doi.

    "Nu se pune problema ca pilotii nu vor sa isi asume riscuri, dar daca diferenta de puncte dintre primele doua locuri este de numai 2 puncte, nu este sfarsitul lumii. Insa daca ar fi o diferenta semnificativa ar fi mai motivati sa forteze pentru victorie", a declarat Christian Horner, team principal la Red Bull Racing.

    Totodata, a cazut si propunerea potrivit careia pilotii ar fi fost obligati sa faca cel putin doua opriri la boxe in timpul cursei, nemaifiind posibile strategiile cu un singur pit stop.

    Vizualizari: 927