rss

Analiza Auto Index: Hyundai Santa Fe

  1. 16/09/2011
  2. Categoria: Hyundai
  3. Tags: Auto Index, Hyundai, Santa fe, second hand
    Vezi toate fotografiile (6)

    Prin lansarea acestui tot-teren constructorul Hyundai si-a imbunatatit semnificativ imaginea de marca. Pe parcursul anilor Santa Fe a reusit sa se impuna pe piata auto din Romania fiind acum o optiune cu greutate la valoare second hand.

    Daca pana in anul 2000 Hyundai era considerat un constructor de autoturisme de buget, odata cu lansarea primei generatii Santa Fe imaginea de marca a crescut foarte mult in valoare. In primul rand au contat aprecierile aduse de catre clienti in privinta calitatii fabricatiei, precum si reducerea semnificativa a viciilor de fabricatie.

    In general utlizatorii unui exemplar Hyundai Santa Fe s-au mai declarat satisfacuti de confortul oferit in habitaclu, antifonarea buna, motorizarile diesel economice, tinuta de drum excelenta si performantul sistem de tractiune integrala "Torque On Demand".

    Pe parcursul unui deceniu au fost produse doua generatii Hyundai Santa Fe: 2000-2007 si 2007-prezent, precum si mai multe facelift-uri. Ambele generatii au fost supuse testelor de siguranta EuroNCAP, in  urma carora au primit de fiecare data calificativul de 4 stele (in 2002 si 2006).

     

    Traiectorie preturi:

    Dupa centralizarea anunturilor de vanzare in bursa Auto Index se constata ca pretul mediu al unui exemplar Hyundai Santa Fe este de 11.000 EUR, valoare calculata pentru ambele generatii ori tipuri de motorizari.

    Daca raportam cotatia actuala la pretul mediu perceput in luna corespondenta a anului trecut (11.555 EUR in august 2010) se obtine o depreciere anuala de circa 4,8%, o valoare excelenta pentru o masina second hand. Cu alte cuvinte, in eventualitatea unei revanzari dupa un an de utilizare se poate recupera o valoare consistenta din suma investita.

    In functie de tipul de motorizare se constata o diferenta enorma intre o motorizare diesel (12.127 EUR) si alta pe benzina (5.800 EUR). Acest ecart se explica prin numarul mare de unitati Hyundai Santa Fe dotate cu motorizare diesel disponibile pe piata auto din Romania, precum si prin fiabilitatea buna ori consumul redus de carburant specifice acestui tip de propulsor.

    Analizand evolutia pretului mediu in functie de anul de fabricatie si rulaj se observa ca cele mai rentabile din punct de vedere al efortului financiar sunt exemplarele din prima generatie. Astfel pentru un exemplar Hyundai Santa Fe fabricat in anul 2001 si rulat 150.000 km pretul mediu indicat prin bursa Auto Index este de 6.541 EUR, aceasta valoare reprezentand o depreciere anuala de numai 7,6% in raport cu luna corespondenta a anului anterior (7.080 EUR in august 2010).

    Pentru un exemplar din a doua generatie Hyundai Santa Fe produs in anul 2007 si cu 60.000 km la bord, pretul mediu oferit de Auto Index este de 15.136 EUR, o valoare sensibil egala cu cea obtinuta in luna august 2010 (15.161 EUR). 

     

    Sfaturi utile:

    Conform anunturilor de vanzare postate pe auto.ro, un buget de achizitie estimat la aproximativ 8.000 EUR este suficient pentru un exemplar Hyundai Santa Fe produs intre anii 2003-2005 aflat intr-o stare tehnica satisfacatoare.

    De-a lungul anilor utilizatorii unui Hyundai Santa Fe nu au avut mari reprosuri legate de fiabilitatea componentelor costisitoare. Inevitabil au existat si cateva puncte slabe ale acestui model, sesizate mai ales la unitatile din prima generatie. Astfel pe langa clasicele probleme ale sistemului electric si cresterea consumului de carburant la exemplarele pe benzina, au mai fost raportate neplaceri venite din partea ambreiajului si manifestate prin decuplari imperfecte ori trepidatii resimtite la schimbarea treptelor de viteza.

     


     

     An fabricatie           Pret august 2010         Pret august 2011  
    anul 2001 (150.000 km) 7.080 EUR 6.541 EUR
    anul 2003 (120.000 km) 8.987 EUR 6.966 EUR
    anul 2005 (90.000 km) 10.862 EUR 8.043 EUR
    anul 2007 (60.000 km) 15.161 EUR 15.136 EUR

     


     

    Nota:

    Preturile medii de mai sus au fost stabilite pe baza calculelor Auto Index.

    Auto Index este singurul instrument de masurare si comparare a preturilor pentru masinile second hand de pe piata auto romaneasca, pentru diferite perioade de timp, in functie de criteriile alese de dumneavostra. Cu ajutorul Auto Index puteti vedea evolutia pietei second hand, a unui model anume sau puteti compara masina dorita cu alte autoturisme similare.

    Aceste statistici si informatii sprijina cumparatorul in a lua cea mai buna decizie privind achizitia in functie de buget, nevoi si asteptari, si, totodata, ajuta vanzatorul sa isi raporteze oferta la alte modele asemanatoare si sa inteleaga evolutia pietei.

    Vizualizari: 8757