rss

Inmatricularile Renault si Dacia in Germania, in scadere

  1. 05/01/2011
  2. Categoria: Dacia
  3. Tags: Dacia, Germania, Renault
    Vezi toate fotografiile (1)

    Daca Franta si Spania s-au dovedit a fi piete primitoare, nu putem afirma acelasi lucru si despre Germania, unde vanzarile Dacia si Renault au coborat anul trecut cu 32%, la 153.555 de unitati. Aceste cifre au fost inregistrate pe o piata auto in scadere cu cu 23,4%, la 2,9 milioane de masini.

    Rezultate pozitive in 2010 au afisat doar patru din cele 32 de marci analizate, respectiv Land Rover, Jaguar, Porsche si BMW-Mini.

    Vanzarile auto din 2009, la care sunt raportate cele de anul trecut, au fost influentate pozitiv de programul de innoire a parcului auto derulat de guvernul german. Totodata, in 2009 Germania a fost principala destinatie de export pentru Dacia, cu 84.708 unitati vandute.

    Renault a avut, impreuna cu Dacia, o cota de piata de 5,3% si s-a situat pe locul sapte, in urma Volkswagen (21%), Mercedes (9,6%), BMW-Mini (9,1%), Opel (8%), Audi (7,8%) si Ford (6,8%).

    Pe de alta parte, constructorul auto roman a reusit sa inregistreze cel mai mare avans al inmatricularilor pe piata franceza in anul precedent. Cifrele arata o evolutie record de 70,9%, in conditiile in care intreaga piata auto a scazut cu 2,2%. Si cota de piata a urcat de la 2,7% in 2009 la 4,6% in 2010.

    Si in Spania, Dacia a facut figura buna, rezultatele aratand o crestere de 145% a vanzarilor, in comparatie cu 2009. Cota de piata Dacia a ajuns astfel de la 0,91% la 2,17%.

    Vizualizari: 1539