rss

Analiza Auto Index: VW Passat

  1. 28/04/2011
  2. Categoria: VW
  3. Tags: Auto Index, Passat, second hand, Vw
    Vezi toate fotografiile (6)

    Printre cele mai tranzactionate autoturisme la valoare second hand de pe piata auto nationala, VW Passat si-a consolidat de-a lungul anilor o buna imagine in privinta calitatii fabricatiei si a satisfactiei clientului.

    In special la exemplarele VW Passat fabricate in ultimii zece ani principalele motive de satisfactie mentionate de catre utilizatori sunt rata redusa a defectelor costisitoare, confortul oferit in habitaclu, capacitatea generoasa de transport si nu in ultimul rand valoarea buna la o eventuala revanzare.

    In istoricul comercial al berlinei medii au fost consemnate 7 generatii fabricate pe parcursul a aproximativ patru decenii: (1973-1980), (1980-1987), (1988-1993), (1993-1996), (1996-2004), (2005-2010) si generatia actuala lansata oficial in 2010.

    Pe langa gama extinsa de motorizari, un alt punct forte subliniat de catre posesorii unui Passat este gradul ridicat de siguranta oferit pasagerilor. Astfel incepand cu a cincea generatie, Passat a fost supus de patru ori testelor de siguranta EuroNCAP in urma carora a fost observat un progres constant in privinta calificativelor obtinute: 3 stele in anul 1997, 4 stele in anul 2001, 5 stele in anul 2005 si 5 stele in anul 2010.

     

    Traiectorie preturi:

    Dupa cum se observa din graficul Auto Index stabilit pe baza anunturilor de vanzare postate pe auto.ro, in ultimul an VW Passat a cunoscut o scadere constanta a valorii cerute la vanzare. Daca in luna martie 2010 pretul mediu era situat la valoarea de 7.039 EUR, in luna corespondenta a anului in curs un exemplar VW Passat este cotat la 6.116 EUR (martie 2011), ceea ce inseamna o depreciere anuala de circa 13 procente. In comparatie cu pretul stabilit pentru principalele rivale din clasa medie, conform bursei Auto Index valoarea actuala plaseaza VW Passat intre Ford Mondeo (3.819 EUR) si Mazda6 (10.119 EUR).

    In privinta tipului de carburant se observa clar ca propulsoarele pe benzina sunt mai ieftine comparativ cu cele turbodiesel. In acest moment un VW Passat este evaluat la 3.965 EUR in varianta pe benzina si la 6.766 EUR in versiunea turbodiesel, valori medii calculate prin bursa Auto Index indiferent de anul de fabricatie ori rulaj.

    Pe cazuri particulare in care sunt luate in calcul anul de fabricatie si rulajul mediu reiese ca cele mai rentabile unitati second hand sunt cele din generatiile V si VI. Astfel  pentru un exemplar fabricat in anul 2001 si rulat 150.000 km se constata ca pretul mediu a scazut intr-un an cu aproximativ 9%, de la valoarea 5.830 EUR (martie 2010) la 5.314 EUR (martie 2011).

    In schimb pentru un VW Passat produs in anul 2006 si rulat 75.000 km, pretul mediu calculat prin intermediul Auto Index a scazut nesemnificativ in ultimul an de la 11.262 EUR (martie 2010) pana la 11.092 EUR (martie 2011).

    Tot din analiza comparativa realizata prin bursa Auto Index mai reiese ca exemplarele fabricate in urma cu mai putin de patru ani sunt in general prea scumpe pentru puterea de cumparare a clientului roman.

     

    Sfaturi utile:

    Ca regula se impune evitarea exemplarelor foarte vechi ori cu rulaje sensibil peste media anuala. De asemenea nu sunt recomandate unitatile fara un istoric de service verificabil ori aflate intr-o stare tehnica precara.

    Daca bugetul permite alocarea unei sume de pana in 9.000 EUR, clientul se poate orienta catre un exemplar fabricat intre anii 2003-2006. Este bine de stiut ca in apropierea limitei inferioare pot fi gasite exemplarele bine intretinute si in unele cazuri chiar dotate cu propulsor turbodiesel. La bugete de peste 10.000 EUR sunt recomandate exemplare fabricate dupa anul 2007, insa trebuie tinut cont de raportul dintre pretul de achizitie, starea tehnica, motorizare si rulaj.

    Per ansamblu clientii unui VW Passat din ultimele generatii n-au reclamat probleme importante de fiabilitate, insa au fost semnalate cateva repere cu o durata de viata mai redusa. O problema sesizata in prima etapa de fabricatie a motorului turbodiesel 2.0 TDI de 140 CP a fost posibila defectare a turbinei de supraalimentare, insa in timp constructorul a remediat aceasta problema costisitoare. In rest au fost semnalate doar probleme tipice unui autoturism trecut de prima tinerete, precum aprinderea nemotivata a unor martori luminosi in plansa de bord ori elemente interioare cu o toleranta mai redusa la uzura.


     

     An fabricatie           Pret martie 2010         Pret martie 2011
    anul 2001 (150.000 km) 5.830 EUR 5.314 EUR
    anul 2003 (120.000 km) 7.793 EUR 6.420 EUR
    anul 2005 (90.000 km) 8.575 EUR 7.794 EUR
    anul 2006 (75.000 km) 11.262 EUR 11.092 EUR
    anul 2009 (30.000 km) 23.086 EUR 14.750 EUR

     


     

    Nota:

    Preturile medii de mai sus au fost stabilite pe baza calculelor Auto Index.

    Auto Index este singurul instrument de masurare si comparare a preturilor pentru masinile second hand de pe piata auto romaneasca, pentru diferite perioade de timp, in functie de criteriile alese de dumneavostra. Cu ajutorul Auto Index puteti vedea evolutia pietei second hand, a unui model anume sau puteti compara masina dorita cu alte autoturisme similare.

    Aceste statistici si informatii sprijina cumparatorul in a lua cea mai buna decizie privind achizitia in functie de buget, nevoi si asteptari, si, totodata, ajuta vanzatorul sa isi raporteze oferta la alte modele asemanatoare si sa inteleaga evolutia pietei.

    Vizualizari: 11933
    Ford Focus

    Ford Focus

    Pret: 9.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 59.500 detalii »

    Citroën C4 Picasso

    Citroën C4 Picasso

    Pret: 4.300 EUR, An: 2007, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »