rss

Facelift minor pentru Toyota Auris

  1. 14/10/2009
  2. Categoria: Toyota
  3. Tags: Auris, auris facelift, Toyota, Toyota Auris
    Vezi toate fotografiile (11)

    Toyota a dezvaluit primele detalii si fotografii cu versiunea restilizata a hatchback-ului Auris. Modelul, care este disponibil incepand de astazi pe piata japoneza, va fi prezentat in cadrul Salonul Auto de la Tokyo.

    Potrivit comunicatului oficial de presa remis de constructorul nipon, Auris Facelift a primit cateva modificari minore la exterior care confera masinii un aspect mai dinamic. Noutatile constau intr-o grila a radiatorului revizuita, o noua capota cu nervuri mai pronuntate, spoilere redesenate, noi blocuri optice fata/spate si un set de jante din aliaj cu un nou design.

    La interior, cele mai importante modificari sunt noul volan in trei spite sport cu diametru micsorat, instrumentarul de bord iluminat acum in rosu, cotiera care a fost pozitionata mai sus pentru un plus de confort. De asemenea, niponii au introdus o noua paleta de culori pentru tapiterie, materiale noi si un nivel de echipare standard mai bogat comparativ cu actualul model.

    Dincolo de imbunatatirile de ordin vizual, toate modelele Auris echipate cu motorul de 1,8 litri si transmisie CVT au primit padele la volan pentru schimbarea treptelor de viteza. In Japonia, Auris Facelift este disponibil si cu propulsorul pe benzina de 1,5 litri.

    Preturile pentru piata nipona sunt cuprinse intre 1.622.000 de yeni (circa 12.200 de euro) pentru modelul de baza Auris 1.5 150X cu tractiune pe puntea fata si 2.331.000 de yeni (17.500 de euro) pentru varful de gama Auris 1.8 S cu tractiune integrala.

    Vizualizari: 2184