rss

Se modifica plata RCA. S-a stabilit factorul N luat in calcul in cazul soferilor cu risc ridicat de daune

  1. 10/08/2017
    Vezi toate fotografiile (1)

    Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a aprobat, in sedinta din data de 9 august 2017, valoarea factorului „N” stabilita de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR).

    In urma aplicarii de catre BAAR a celor doua metode descrise in procedura privind gestionarea de catre BAAR a asiguratilor RCA cu risc ridicat, a rezultat o valoare a Factorului „N” de 1,3593, prin rotunjire rezultand o valoare finala a Factorului „N” de 1,36.

    Valoarea factorului „N” de 1,36 arata ca o persoana care primeste de la cel putin trei asiguratori diferiti oferte ale caror prime de asigurare RCA sunt mai mari cu 36% fata de tariful de referinta aferent segmentului de risc din care face parte, este incadrata in categoria asiguratilor cu risc ridicat si poate sa solicite BAAR o oferta pentru incheierea unui contract RCA.  Asiguratii cu risc ridicat vor primi de la BAAR o oferta al carei pret va fi calculat prin inmultirea tarifului de referinta cu 1,36 si cu coeficientul aferent clasei de Bonus/Malus.

    BAAR a utilizat in calculul factorului "N" datele anonimizate (rezultate din procesul de determinare al tarifului de referinta) transmise de ASF, respectiv:

    - prima de risc la nivelul fiecarui asigurator RCA, precum si prima de risc din tariful de referinta, pentru fiecare segment de risc utilizat in raportul privind determinarea tarifelor de referinta pentru asigurarea RCA.

    - primele comerciale practicate efectiv pentru asigurarile RCA de catre asiguratorii RCA, aferente politelor RCA cu durata de 1, 6 si 12 luni si care au avut cel putin o zi de valabilitate in anul 2016. Valorile primelor comerciale aferente politelor cu durata sub-anuala au fost transformate in valori echivalente unor prime anuale. De asemenea, valoarea tuturor primelor aferente politelor selectate care au fost incadrate in alte clase de Bonus-Malus decat B0 au fost transformate in valoarea echivalenta pentru o polita similara din clasa B0 prin impartire la coeficientul specific de Bonus-Malus aferent clasei in care a fost incadrata polita respectiva.

    BAAR va publica valoarea „factorului N” pe pagina de internet proprie, prin link pozitionat vizibil in pagina de start, in termen de maxim doua zile lucratoare de la data aprobarii de catre ASF.

    In perioada urmatoare ASF, BAAR si asiguratori RCA vor efectua analize periodice de impact, pe datele concrete, reale generate de piata RCA, in vederea evaluarii impactului efectiv asupra asiguratilor, asupra activitatii BAAR si asupra functionarii normale a pietei asigurarilor auto obligatorii.

    Vizualizari: 3429