rss

Noua Mazda CX–3 prezentata in premiera mondiala

  1. 19/11/2014
    Vezi toate fotografiile (3)

    Mazda a prezentat noul CX-3 in cadrul unui eveniment special, organizat cu o zi inainte de Salonul Auto de la Los Angeles 2014. Noul SUV de mici dimensiuni este cel de-al cincilea model Mazda de noua generatie care prezinta tehnologiile premiate SKYACTIV impreuna cu design-ul KODO – Soul of Motion. Odata cu lansarea globala, care va incepe cu piata din Japonia in primavara anului 2015, CX-3 va deveni un membru de baza al noii game Mazda.

    Modelele europene vor fi disponibile in trei variante de motorizare: benzina SKYACTIV-G 2.0 in doua versiuni de putere si noul SKYACTIV-D 1.5 diesel. Modelul va fi echipat cu transmisia cu sase trepte automata SKYACTIV-Drive sau manuala SKYACTIV-MT. SUV-ul compact Mazda va putea fi comandat in varianta cu tractiune frontala sau cu sistemul de tractiune integrala de noua generatie Mazda.

    Noua Mazda CX-3 va beneficia de cele mai recente sisteme de siguranta activa i-ACTIVSENSE, precum si de protectia pasiva eficienta a caroseriei usoare, dar rigide, SKYACTIV-Body. Adaptata la nevoile unei piete moderne, autovehiculul ofera, de asemenea, un pachet generos de infotainment, care include sistemul de conectivitate MZD Connect.

    Mazda CX-3 va fi expusa pe tot parcursul Salonului Auto de Los Angeles 2014, impreuna cu noua Mazda MX-5. Evenimentul este deschis publicului in perioada 21-30 noiembrie.

    Vizualizari: 3413