rss

Audi a livrat in 2022 peste 100.000 de automobile electrice, in ciuda conditiilor dificile de pe piata

  1. 04/02/2023
    Vezi toate fotografiile (1)

    In 2022, Audi a reusit din nou sa isi creasca semnificativ livrarile de automobile electrice. Cresterea cu 44% a numarului de automobile electrice livrate se datoreaza continuarii sistematice a strategiei de electrificare a marcii. Astfel Audi a reusit sa isi mentina traiectoria si pe parcursul anului trecut, desi 2022 a fost un an caracterizat de profunde crize globale. Per total, Audi a vandut peste 1,61 milioane de autovehicule anul trecut, o cifra apropiata de cea a anului anterior, in ciuda crizelor prelungite din aprovizionare si a provocarilor majore din lantul logistic. In 2022, Audi a intrecut rezultatele anului 2021 in Europa si in Germania, precum si pe alte piete esentiale pentru marca.
    "Rezultatele excelente repurtate de modelele noastre 100% electrice ne arata ca am ales drumul corect orientandu-ne spre mobilitatea electrica," a declarat Hildegard Wortmann, Membra a Consiliului de Administratie AUDI AG, responsabila pentru Vanzari si Marketing. Per total, Audi a livrat clientilor 118.196 de autoturisme electrice, ceea ce reprezinta un plus de 42,8% fata de anul trecut.
    Cererea mare manifestata pentru modelele electrice Audi Q4 e-tron, Audi e-tron GT quattro si Audi e-tron confirma decizia clara a companiei de a se orienta spre un viitor 100% electric si propulseaza Audi cu avant si mai mare pe calea sa spre tinta strategica de a deveni un furnizor de mobilitate premium sustenabila. Astfel, un nou model asteapta deja sa circule in curand pe drumuri: noul Audi Q8 e-tron este pregatit sa continue succesul povestii Audi e-tron. Modelul inca nelansat pe piata a inregistrat deja numeroase precomenzi, desi premiera sa este planificata abia pentru primavara anului 2023. Incepand cu anul 2026, Audi va lansa exclusiv automobile 100% electrice pe piata internationala.
    "In mediul acesta extrem de dificil si dinamic, echipa noastra internationala si-a demonstrat si in 2022 capacitatea avansata si puterea," a rezumat Hildegard Wortmann. "Datorita spiritului de echipa extraordinar, a capacitatii operationale excelente si a gestiunii eficiente a vanzarilor, am reusit sa incheiem si acest an cu succes."
    Alaturi modelele 100% electrice, in portofoliu s-au facut remarcate cu cresteri semnificative si modelele Audi A3 (+12,1%), Audi A4 (+8,0%) si Audi Q5 (+2,7%). si Audi Sport a repurtat rezultate deosebite anul trecut: livrarile de 45.515 de automobile sport de inalta performanta inseamna un nou record si o crestere de 15,6% fata de anul 2021.
    In Europa, Audi si-a crescut in 2022 vanzarile cu 1,2 procente fata de anul anterior, la 624.498 de unitati. si aici a crescut considerabil cererea de automobile electrice, in special pentru modelele Audi Q4 e-tron (+99,4%), Audi e-tron GT (+29,2%) si Audi e-tron (+8,5%). Divizia Audi Sport a contribuit la rezultatul excelent din Europa, livrarile acestei divizii crescand in Europa la cifra record de 29.417 de autovehicule (+30,8%). Per total, 29 de tari europene si-au crescut cifrele de vanzari fata de anul anterior.
    Vanzarile din Germania si-au adus considerabil contributia la tendintele pozitive din Europa (214.678 unitati, +18,7%), unde si cresterea livrarilor modelelor electrice (+87,8%) a fost remarcabila. Compania si-a crescut aici in mod semnificativ si cota de piata. De asemenea, Audi Sport a consemnat un nou record pe piata de provenienta, Germania, unde a vandut 12.993 de autoturisme, volum ce reprezinta o crestere de 43% fata de 2021.
    Cresterea pentru modelele 100% electrice ale marcii Audi a fost mare anul trecut chiar si in SUA: vanzarile-record de 16.177 de unitati reprezinta o crestere de 47,3% fata de 2021. Dintre acestea, Audi e-tron si-a adjudecat 10.397 de unitati, marcand o crestere de 7,2% comparativ cu anul precedent. De la lansarea modelelor Audi Q4 e-tron si Audi Q4 Sportback e-tron, Audi este marca cu cel mai mare portofoliu de automobile electrice de pe piata. Din cauza problemelor de logistica si aprovizionare, numarul total de autovehicule livrate in SUA a fost de 186.875 de unitati anul trecut, ceea ce inseamna o usoara scadere, de -4,7% fata de 2021, desi cererea din partea clientilor este in continuare ridicata.
    Compania a livrat in total 642.548 de automobile in China, ceea ce inseamna cu 8,4% mai putin decat anul trecut. Scaderea a fost cauzata de crizele din aprovizionare, in special de criza semiconductoarelor, precum si de limitarile din productie cauzate de COVID-19. Restrictiile cauzate de pandemia COVID au determinat aici chiar si inchideri temporare de showroom-uri. Numarul de automobile 100% electrice livrate a crescut cu 9,8%. In 2022, compania si-a extins cu succes portofoliul electric in China, cu noul Audi Q5 e-tron Roadjet, Audi Q4 e-tron si Audi RS e-tron GT. Cresteri aditionale au fost repurtate cu Audi A3 (+ 10,0%), Audi A4 (+14,9%) si Audi Q5 (+4,5%).
    Pe restul pietelor de pe glob, cererea de automobile 100% electrice a crescut cu 90,2%.      Audi a livrat in total 160.310 de automobile (-3,5%) pe aceste piete ce au fost influentate negativ si de criza geopolitica, suplimentar fata de problemele din lantul de aprovizionare. Compania a mai repurtat cresteri semnificative cu precadere in Orientul Mijlociu (+47,9%), India (+27,1%) si Taiwan (+22,2%).
    "Chiar daca ne confruntam si in continuare cu provocari de ordin economic, privim cu incredere in viitor," a explicat Hildegard Wortmann, care a continuat: "pentru ca intram in anul 2023 in care vom accelera impreuna transformarea, cu un portofoliu atractiv, cu un numar mare de comenzi deja existente si o echipa extrem de motivata."

    Vizualizari: 670