rss

Acesta este noul Citroen AMI. Este 100% electric si il poti conduce chiar si de la 16 ani, fara permis

  1. 28/02/2020
    Vezi toate fotografiile (4)

    Cu o lungime care ajunge la 2.41 metri, o latime de 1.39 metri si o inaltime de 1.52 metri, noul Citroen AMI se vrea a fi vehiculul perfect de oras, o alternativa reala la scutere, biciclete, mopede si la transportul in comun. 

    In plus, micutul citadin are un diametru al cercului de virare de 7.20 metri, ceea ce il face perfect pentru traficul aglomerat si pentru parcari. 

    In ciuda dimensiunilor, Citroen AMI poate gazdui fara nicio problema doi pasageri, unul langa altul, intr-o cabina incalzita si, mai ales, sigura.

    Modelul francezilor este 100% electric, cu un motor care dezvolta echivalentul a 8 CP. Viteza maxima este de 45 km/h, ceea ce inseamna ca in Europa poate fi condus inca de la 16 ani, fara permis de conducere. 

    Acumulatorul cu o capacitate de 5.5 kWh permite o autonomie maxima de pana la 70 de kilometri si poate fi incarcat chiar si o priza casnica (220V). Timpul necesar pentru incarcarea pana la 100% este de 3 ore in acest caz. 

    Pe piata locala din Franta, noul Citroen AMI porneste de la 6000 de euro, insa modelul citadin poate fi inchiriat si pe termen lung si este disponibil inclusiv prin intermediul serviciilor de car-sharing. 

    Vizualizari: 9081