rss

AC Schnitzer a construit cea mai rapida masina cu GPL

  1. 17/11/2007
  2. Tags: AC Schnitzer, Gp3, Seria 3 coupe
    Vezi toate fotografiile (2)
    Tot mai multi constructori incearca sa convinga publicul ca ecologic nu inseamna neaparat lent sau lipsit de orice formade pasiune, insa iata ca cel mai bine in aceasta “cruciada” i-a iesit lui AC Schnitzer, tunerul german care a terminat lucrarile la cel mai rapid automobil din lume propulsat de un motor consumator de gaz petrolifer lichefiat (GPL).

    Deocamdata, masina numita GP3.10 Gas Powered si bazata pe un Serie 3 Coupe este doar un studiu, insa asta nu i-a impiedicat pe germani sa o duca la Nardo si sa o alerge la viteze de peste 300 km/h.

    In final, bolidul din imagini a atins pe enorma linie dreapta a circuitului italian (13 km lungime) o viteza maxima de 318,1 km/h, trecandu-si numele in celebra Guiness Book.


    Responsabil de aceasta performanta este un motor provenit de la un M5, intens modificat pentru a merge cu GPL si pentru a produce 552 CP, o herghelie suficient de mare pentru a mai puncta o acceleratie de la 0 la 100 km/h in 4,6 secunde si una de la 0 la 200 km/h in 13,9 secunde.

    Totusi, cei de la AC Schnitzer nu au uitat de scopul final al acestei masini, tinand sa precizeze ca GP3.10 emite cu 15% mai putin noxe in atmosfera decat o face un model cu o putere echivalenta, dar consumator de benzina.

    In plus, daca se vor gandi sa il produca in serie – conceptul a fost deja evaluat la circa 198.000 de euro, fapt care ne determina sa credem ca ii bate un gand – eventualii clienti (cel putin cei din Germania) nu vor avea nici o problema in a-si alimenta “racheta” cu gaz: tara care produce cele mai puternice limuzine din lume este intesata cu peste 2.700 de statii de alimentare cu GPL
    Vizualizari: 1183