rss

Eficienta de top: noul Opel Corsa si noul Opel Astra sunt echipate cu faruri LED cu consum redus de energie

  1. 02/10/2019
    Vezi toate fotografiile (1)

    Iluminare optima, consum minim de energie. Pentru a reduce si mai mult emisiile de CO2, Opel echipeaza noul Astra si noul Corsa cu faruri LED extrem de eficiente. Cele mai noi generatii ale celor doua modele cu vanzari foarte mari au fost prezentate in premiera acum cateva zile la Salonul Auto International (IAA) de la Frankfurt.

    Noul Opel Corsa are un nivel foarte scazut de emisii, iar acest lucru nu se datoreaza exclusiv motoarelor extrem de eficiente din dotarea celei de-a sasea generatii a celui mai bine vandut autovehicul de mici dimensiuni. Noul Corsa este disponibil optional si cu faruri LED deosebit de eficiente. Fiecare far consuma doar 13 W. Un consum energetic redus cu 81% in comparatie cu cel al farurilor cu halogen, cu un consum de 70 W pentru fiecare far. Dar aceasta nu inseamna ca soferul trebuie sa accepte compromisuri privind intensitatea luminoasa; dimpotriva, datorita unei tehnologii speciale a reflectorului, farurile LED ilumineaza drumul in mod optim.

    „Noul Corsa si noul Astra continua traditia Opel de lider in inovatie”, a declarat Ingolf Schneider, directorul departamentului de tehnologie de iluminare din cadrul Opel. „Obiectivul nostru in faza de dezvoltare a fost sa asiguram o iluminare optima cu un consum minim de energie pentru autovehiculele noastre.”

     Doar farurile LED ale modelului de baza Corsa reduc, in medie, emisiile de CO2 cu 1,3 g/km (conform NEDC). Pentru motorul turbo pe benzina, emisiile sunt reduse cu 1,38 g/km, iar pentru cel diesel cu 1,23 g/km (consum de carburant conform NEDC: urban 5,5-3,7 l/100 km, extra-urban 4,2-2,9 l/100 km, mixt 4,7-3,2 l/100 km, 106-85 g de CO2/km; consum de carburant conform WLTP mixt: 6,2-4,0 l/100 km, 140-105 g de CO2/km).

    Modelul Astra cu cinci usi are emisii de CO2 reduse cu 1,26 g/km (conform NEDC). Pentru motorul turbo pe benzina, emisiile de CO2 sunt reduse cu 1,34 g/km, iar pentru cel diesel cu 1,19 g/km (consum de carburant conform NEDC: urban 6,3-3,9 l/100 km, extra-urban 4,3-3,1 l/100 km, mixt 5,1-3,4 l/100 km, 116-90 g de CO2//km; consum de carburant conform WLTP mixt: 6,1-4,3 l/100 km, 141-112 g de CO2/km; cifre preliminare).

    In locul masurarii emisiilor pe un dinamometru, inginerii Opel au calculat mai eficient posibila reducere a emisiilor de CO2 ale unei surse de lumina în comparatie cu halogenul cu ajutorul unei formule matematice. Calculul ia in considerare, printre altele, cu cat este mai redus consumul fiecarei surse de lumina în comparatie cu halogenul, precum si faptul ca soferii utilizeaza, de obicei, faza scurta in conditii de intuneric, care reprezinta doar o treime din perioada totala de conducere. In consecinta, doar o treime din timpul total de conducere este inclus in calcul.

    Mai ramane o singura chestiune: asigurarea unei iluminari optime cu un consum redus de energie. Opel compenseaza puterea electrica mai scazuta a LED-urilor printr-o tehnologie speciala a reflectorului. Reflectorul fiecarui far are forma unei lopeti, care permite proiectarea pe drum a luminii maxime emise de fiecare LED. Astfel, noile faruri LED de la Opel sunt extrem de eficiente, nu doar din punct de vedere al consumului de energie, ci si al formei si intensitatii luminoase.

    Vizualizari: 2133
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »