rss

Porsche dezvolta modelul Cayman GT4 Clubsport

  1. 06/10/2015
  2. Categoria: Porsche
    Vezi toate fotografiile (2)

    Pornind de la modelul Cayman GT4, cu caroseria mai usoara, Porsche Motorsport a dezvoltat o varianta care se incadreaza in standardul pentru curse. Denumita Cayman GT4 Clubsport, aceasta varianta este programata sa debuteze pe 18 noiembrie, in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. Aceeasi data va marca si startul vanzarilor pentru acest model cu motor pozitionat central, capabil sa dezvolte 283 kW (385 CP).

    Asemenea modelului de serie care ii sta la baza, Cayman GT4 Clubsport este propulsat de un motor boxer cu sase cilindri, de 3,8 litri. Versiunea destinata curselor dispune de o transmisie Porsche cu ambreiaj dublu, controlata prin padele amplasate pe volan si de un diferential blocabil pe puntea spate. Bratele usoare ale suspensiei fata sunt preluate de la fratele mai mare 911 GT3 Cup, care participa in cele 20 de campionate monomarca Porsche din intreaga lume.

    Impresionantul sistem de franare este dotat cu discuri din otel, care masoara 380 mm in diametru. Avand o masa proprie de numai 1.300 de kilograme, Cayman GT4 Clubsport – ce dispune in echiparea standard de un rollcage sudat de sasiu si de scaune-scoica, cu centuri de siguranta prinse in sase puncte – este cu adevarat ultra-usor.
    Comenzile pentru noul Cayman GT4 Clubsport pot fi inregistrate la centrul Porsche Motorsport din Weissach, sau, pentru piata americana, la Porsche Motorsport North America. Pentru 2016 Porsche planifica omologarea acestui model la curse precum Pirelli World Challenge, Continental Tire Sports Car Challenge, Pirelli GT3 Cub Trophy USA, Ultra 94 GT3 Cup Challenge Canada, plus la alte competitii organizate de Porsche Club of America si alte intalniri la nivel de club din lumea intreaga.

    Mai multe informatii, precum si fotografii cu noul Porsche Cayman GT4 Clubsport vor fi disponibile dupa premiera mondiala a modelului, pe 18 noiembrie.

    Vizualizari: 1434