Pana acum, 80.500 de masini au fost vandute prin programul “Cash for Clunkers” (“Rabla” americanilor) si, potrivit unui raport al celor de la NHTSA, cea mai solicitata masina noua a fost Ford Focus.
Initiativa guvernului american a impulsionat considerabil vanzarile modelului de clasa compacta, care a terminat luna iulie cu un plus de 43,5% fata de perioada precedenta.
“Cash for Clunkers” a facut minuni si cu Escape, model care s-a vandut aproape de doua ori mai bine in luna iulie; totusi, nu numai Ovalul Albastru are parte de rezultate bune datorita acestui program. Casa Alba a declarat ca 47% dintre masinile noi vandute cu rabat comercial in schimbul casarii altora vechi sunt de origine americana – cu 2% mai mult decat cota de piata a producatorilor locali.
Mai mult, peste jumatate dintre masinile cumparate prin “Cash for Clunkers” au fost construite pe teritoriul SUA, fapt care i-a determinat pe analisti sa speculeze ca fondul suplimentar de 2 miliarde de $ va trece nestigherit de votul Senatului.
Cat priveste efectul concret al programului, Robert Gibbs, purtator de cuvant al Casei Albe, nu lasa loc de indoieli: pana in acest moment, masinile noi cumparate sunt, in medie, cu 61% mai economice decat cele destinate casarii. Ceea ce era de demonstrat...
Comentarii (0)
add_comment