rss

A aterizat Gemballa MIG-U1 Ferrari Enzo!

  1. 13/01/2010
  2. Categoria: Ferrari
  3. Tags: Ferrari, Ferrari enzo, Gemballa, gemballa mig-u1, Tuning
    Vezi toate fotografiile (14)

    Cunoscutul tuner german de supercaruri Gemballa a transformat cel mai tare Ferrari intr-un adevarat monstru, botezat MIG-U1. Bestia cu nume de avion bazata pe un Ferrari Enzo a primit un kit aerodinamic agresiv si 41 de cai-putere in plus fata de modelul de serie.

    Gemballa MIG-U1 a primit o serie de modificari de ordin estetic in scopul obtinerii unei aerodinamici imbunatatita, un interior de inalta calitate si un sistem de propulsie superior celui de pe modelul standard.

    Bolidul a primit o serie de elemente aerodinamice din fibra de carbon pentru cresterea portantei. Kit-ul exterior contine o buza pentru spoilerul frontal, o bara de protectie ce integreaza in extermitati patru tevi de esapament rotunde dispuse vertical si control pneumatic al flapsurilor pentru un sunet racing unic. Aspectul agresiv al supercarului este completat de un eleron spate supradimensionat, extensii ale difuzorului de aer posterior, prize de aer pentru plafon, usi si un set de jante din aliaj de 20 de inch Gemballa GTR Racing de 265/35 ZR19 pe fata si 335/30 ZR20 pe spate.

    Lamela din spoilerul fata are rolul de a mari forta de apasare cu 35 kg, in timp ce flapsul montat central pe eleronul posterior sporeste forta de apasare pe puntea spate cu 85 kg. La viteze de peste 120 km/h flapsul coboara automat. In plus, pentru uzul de zi cu zi, Gemballa MIG-U1 dispune de un sistem electro-hidraulic de ajustare a garzii la sol (HLS) cu pana la 45 mm atat pe fata, cat si pe spate prin simpla apasare a unui buton.

    In urma recalibrarii soft-ului ECU si modificarii sistemului de evacuare, motorul V12 de 6,0 litri este capabil sa dezvolte acum 700 de cai-putere, cu 41 de "cai" mai mult comparativ cu modelul de serie.

    Interiorul lui MIG-U1 Ferrari Enzo este o imbinare armonioasa a functionalitatii cu confortul. Astfel, scaunele standard au fost inlocuite cu unele create special pentru acest model, iar consola centrala si noul volan sport pot fi personalizate in functie de preferintele clientilor. In plus, habitaclul a primit log-uri Gemball si a fost tapitat in intregime in piele fina, in timp ce noul sistem multimedia ofera un display "touch-screen" de 7 inch, navigatie, DVD changer, conector iPod si un amplificator de 950W.

    Preturile lui Gemballa MIG-U1 Ferrari Enzo nu au fost dezvaluite.

    Vizualizari: 2063