rss

Studiu: barbatii, mai atrasi de supercar-uri decat de femei?

  1. 16/10/2009
  2. Categoria: Cat
  3. Tags: Porsche, Studiu, Toyota
    Vezi toate fotografiile (1)

    Un studiu realizat in Canada demonstreaza faptul ca - de parca nu stiam deja - barbatii sunt la fel de atrasi de automobilele performante ca si de femei.

    Cercetatorii de la Universitatea Concordia din Montreal au selectat 39 de tineri pe care i-au pus, mai intai, la volanul a doua masini diferite: Toyota Camry si Porsche 911 Cabrio. Apoi, acestia au trebuit sa conduca cele doua masini - pe rand, evident - pe doua strazi diferite: una aglomerata, plina de femei frumoase, iar a doua pustie. Dupa fiecare tura, saliva fiecarui subiect a fost testata pentru a se vedea nivelul de testosteron.

    Rezultatul poate fi putin socant pentru reprezentantele sexului frumos, pentru ca... se pare ca barbatii erau mai excitati de Porsche decat de fetele de pe strada.

    Atunci cand se aflau la volanul modelului Toyota Camry, subiectii nu aveau nicio reactie, indiferent de strada pe care se plimbau. In schimb, cand se urcau la bordul supercar-ului german, tinerii se umpleau instantaneu de testosteron.

    Sexul slab poate este surprins de rezultat, dar sunt sigur ca barbatii nu: cand conduceau Porsche-ul, nivelul testosteronului a crescut la persoanele testate in aceeasi masura, fie ca se aflau pe strada populata cu femei, fie ca se plimbau singuri pe strada pustie.

    "Cu alte cuvinte, nu trebuie decat sa pui un tip intr-un Porsche si nivelul testosteronului sau va creste, indiferent daca il priveste cineva sau nu", a spus liderul echipei de cercetatori, Gad Saad, care a explicat ca aceasta este o forma de "semnalizare sexuala".

    In alta ordine de idei, fetelor, nu puneti niciodata un barbat sa aleaga intre voi si un supercar!

    Vizualizari: 1427