rss

Baterii BMW Second Life

  1. 17/09/2014
  2. Categoria: BMW
    Vezi toate fotografiile (4)

    Proiectul cu finantare europeana "Hamburg - Economie de curent": senatorul Frank Horch a dat in folosinta doua solutii noi de stocare intermediara.

    Dupa incheierea cu succes a perioadei de teste ce a durat sase luni, Frank Horch - senator pentru economie, transport si inovatie - a dat in folosinta, in cartierul HafenCity din Hamburg, doua rezervoare de baterii Second Life, dezvoltate de Vattenfall si BMW Group. In cadrul proiectului cu finantare europeana "Hamburg - Economie de curent", Vattenfall si BMW Group au dezvoltat o modalitate prin care bateriile, care anterior au fost utilizate la automobilele electrice BMW i, sa fie folosite in continuare dupa scoatere din uz. Acumulatorii, care au o capacitate mare chiar si la finalul ciclului de viata al automobilului, au fost depozitati in sisteme stationare de stocare. Acum, acestia sunt folositi ca sisteme flexibile de stocare pentru energie din surse regenerabile si pentru a asigura stabilitatea retelei de energie electrica. Capacitatea de incarcare si eficienta acestor depozite va fi analizata pentru doua situatii: ca tampon/buffer de putere pentru statiile de incarcare rapida si ca stocare a energiei solare si pentru cresterea consumului propriu.

    Senatorul Frank Horch: "Electromobilitatea este una dintre temele viitorului si astfel un vector de inovatie in Hamburg. Noi sustinem inovatiile si investitiile in domenii precum tehnologiile curate de propulsie, energia din surse regenerabile, astfel incat sa asiguram calitatea vietii, protectia mediului si perspectivele viitoare ale orasului nostru."

    "In Germania, posibilitatea ca bateriile deja folosite sa fie testate intr-o aplicatie reala va permite, in viitor, construirea unei punti intre electromobilitatea cu dezvoltare durabila si transferul de energie", a declarat Dr. Julian Weber, directorul de proiecte de inovatie in domeniul electromobilitatii la BMW Group. "Concluziile proiectelor vor putea fi transferare catre multe aplicatii si astfel se vor crea oportunitati suplimentare pentru interfata electromobilitatii si a utilizarii energiilor regenerabile."
    In faza de testare, depozitele de acumulatori au fost analizate aleatoriu pentru a se verifica gradul de compatibilitate. In mod normal, se doreste indeplinirea cerintelor complexe ale retelei si pietei.

    "Obiectivul nostru declarat este acela de a integra aceste depozite de acumulatori in sistemul energetic si de a oferi acces pe piata unui numar ridicat de companii locale mici de electricitate. Pentru aceasta, acum se face o incercare de incarcare si descarcare a acumulatorilor in conformitate cu cerintele retelei electrice. La finalul acesteia, ar trebuie sa fie disponibile pe piata de energie ca sursa primara de control", a explicat Pieter Wasmuth, director general Vattenfall pentru Hamburg si nordul Germaniei.

    Colaborarea dintre Vattenfall si BMW Group in cadrul proiectului este prevazuta initial pentru o perioada de cinci ani si vizeaza posibilele aplicatii ale bateriilor "Second Life". Partenerii proiectului spera sa obtina informatii noi privind posibilele aplicatii ale acestor baterii, precum comportamentul la imbatranire si capacitatea de stocare a modulelor acumulatorilor litiu-ion folositi.

    Vizualizari: 1299