rss

Timbrul de mediu va fi aprobat saptamana viitoare

  1. 14/02/2013
  2. Tags: Taxa auto, timbru mediu
    Vezi toate fotografiile (1)

    Proiectul privind timbrul de mediu propus de Ministerul Mediului a fost amanat pentru saptamana viitoare, a declarat premierul Victor Ponta. Viitoarea formula va fi fi avizata printr-o ordonanta de urgenta si nu printr-un proiect de lege.

    Noua taxa auto, tradusa prin asa-numitul "timbru de mediu",  va fi avizat de Guvern in sedinta de martea viitoare printr-o ordonanta de urgenta. Noua formula se va aplica imediat dupa publicarea in Monitorul Oficial.

    „Timbrul de mediu a fost amanat pentru saptamana viitoare. Va mai ramane pe site inca o saptamana. Impactul bugetar este foarte mic, dar mesajul este foarte important. O sa avem prime pentru masinile poluante. Mai e o saptamana de dezbatere”, a declarat Victor Ponta.

    Desi se afla inca in dezbatere, se pare ca noua formula va conduce la o crestere in medie de circa 10% a sumei de plata pentru masinile Euro 4 si Euro 3 si o scadere cuprinsa intre 60% si 90% pentru masinile Euro 2, Euro 1 si non-euro.

    Conform noii formule de calcul, suma de plata va scadea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 si cu 90% pentru non-euro, considerandu-se ca aceste masini au o durata scurta de functionare si, deci, vor polua mai putin.

    Potrivit unei declaratii facute de ministrul Mediului, Rovana Plumb, va exista si o diferentiere intre cuantumul achitat pentru masinile cu motor pe benzina si cel pentru autovehiculele cu propulsoare diesel, acestea din urma fiind mai poluante.

    Vizualizari: 17063