rss

PEUGEOT in top la a 66-a editie a salonului international IAA de la Frankfurt 2015

  1. 03/09/2015
    Vezi toate fotografiile (10)

    Dupa ce si-a anuntat revenirea in cursa in cadrul ultimei editii a salonului auto de la Geneva, PEUGEOT a avansat in primul semestru din 2015 si se prezinta la Frankfurt in cea mai buna forma: cu un numar de 886.000 de unitati vandute la sfarsitul lunii iunie 2015, marca a inregistrat o crestere a vanzarilor de 3,9% in intreaga lume si un trend de crestere puternic in Europa (+6,7%), Asia (+9,6%), Africa (+10,9%) si India/Pacific (+50,2%) pastrandu-si in acelasi timp tendinta de urcare in gama.

    In ofensiva pe toate fronturile! Printre atuurile PEUGEOT putem enumera:
    -    atractivitatea unei game tinere, de 2,6 ani  in medie;
    -    succesul mondial repurtat de 308 - best-seller-ul marcii, nr 1 in Franta - pozitionandu-se astfel pe podiumul european pe segmentul C;
    -    global car-ul  2008 fabricat pe 3 continente si nr. 2 in Europa pe segmentul B-SUV;
    -    dezvoltarea tehnologica a noilor motorizari Euro 6, cu 25 de versiuni best-in-class CO2 si transmisia automata  EAT6.


    1. 308 GTi by PEUGEOT SPORT: best-seller-ul mondial in lumea sportiva

    La doi ani de la lansare, PEUGEOT 308 devine best-seller mondial al Marcii. Modelul, desemnat Masina Anului 2014, se bucura in continuare de succes. Ocupand deja primul loc in Franta la configuratia sedan, lansarea versiunii SW i-a conferit pozitia de lider la categoria sa in Franta, Italia, Benelux, Polonia si Olanda. Dupa lansarea versiunilor GT si GT Line la inceputul anului, 308 merge mai departe si lanseaza radicala versiune 308 GTi by PEUGEOT SPORT.
    Cu noua gama 308, Marca paseste intr-o noua etapa, cu obiective inalte. Dupa modelele RCZ R si 208 GTi 30th, 308 GTi devine a treia masina a marcii care arboreaza logo-ul  by PEUGEOT SPORT simbol al capacitatii de inovatie a tehnicienilor, inginerilor si pilotilor din cadrul departamentului sport de la Vélizy.

    Performanta este garantata: gratie motorizarii turbo pe benzina de 1.6L THP 270 CP, 308 GTi by PEUGEOT SPORT atinge 100 km/h in doar 6’’, respectiv 1.000 m D.A. in 25’’3 si afiseaza o viteza maxima la bord limitata la 250 km/h. Gratie motorului extrem de suplu ce dezvolta 169 CP/L si greutatii optimizate de 1.205 kg, 308 GTi by PEUGEOT SPORT emite doar 139 g de CO2/km, ocupand astfel o pozitie de referinta pe segmentul sau. Modelul este disponibil intr-o gama de 6 culori, alaturi de varianta Coupe Franche bi-ton Negru Perla Nera in contrast cu noua nuanta de Rosu Ultimate.

    2. PEUGEOT 308 R HYbrid: berlina compacta cu performante de supercar

    Gratie ecartamentului marit cu 80 mm si caroseriei musculoase, PEUGEOT 308 R HYbrid impresioneaza inca de la prima vedere. Ceea ce se reflecta si in cifrele surprinzatoare: echipat cu tehnologia plug-in hybrid, dezvolta pana la 500 CP dintre care 270 furnizati de motorul termic de 1.6L THP si de cele 2 motoare electrice de 115 CP instalate fiecare pe cate un ax, acesta afiseaza un raport greutate/putere de… 3,1 kg/CP si un cuplu maxim de 730 Nm. Temuta felina nu are nevoie decat de 4’’ pentru a atinge 100 km/ora si de doar 22’’ pentru a parcurge 1.000 m D.A.

    Spectaculos, senzational, extraordinar……superlative ce caracterizeaza perfect felina de curse cu adevarat de temut.


    3. PEUGEOT 308 Racing Cup: nascut pentru a concura

    Este suficienta o privire pentru a-i intelege intentiile… precum si pe cele ale inginerilor PEUGEOT SPORT. Derivata din 308 GTi by PEUGEOT SPORT de la care preia baza ansamblului motor, noua versiune 308 este destinata circuitelor de curse. Numele sau? PEUGEOT 308 Racing Cup.

    Spre deosebire de fratele sau de serie care dezvolta 270 CP gratie motorului turbo de 1.6L THP, noua versiune dezvolta cel putin 308 CP adica cu 38 CP mai mult fata de versiunea de strada! Cu 14% mai multa putere  pentru noua fiara de curse ce poarta semnatura PEUGEOT SPORT si o greutate mai mica cu 100 - 150 kg comparativ cu versiunea de serie.
    Disponibila de la sfarsitul anului 2016 pentru clientii din intreaga lume, noua versiune va inlocui RCZ Racing Cup la sfarsitul anului 2016 in formulele de promovare PEUGEOT SPORT putand fi admirata la campionatele de berline precum VLN in Germania, CER in Spania,  CITE in Italia, BCDG in Belgia precum si in cadrul competitiilor de anduranta «24H series».

    O puteti descoperi in premiera mondiala la Frankfurt.

    4. Conceptul PEUGEOT FRACTAL: PEUGEOT i-Cockpit® din viitor

    Seducand peste 1,8 milioane de clienti, din 2012, la care se adauga si lansarea modelului 208, PEUGEOT i-Cockpit® s-a impus drept simbolul distinctiv al ultimelor creatii ce poarta semnatura Marcii. In 2015, PEUGEOT dezvaluie o noua perspectiva cu noul concept inovator denumit PEUGEOT FRACTAL. In spatele liniilor futuriste ale acestui coupé urban electric se ascunde noua interpretare a PEUGEOT i-Cockpit® in care atentia a fost acordata sunetului pentru un condus si mai instinctiv.

    Vazul, simtul si acum si auzul au fost puse laolalta pentru a transpune pilotul si pasagerii intr-o experienta senzoriala unica gratie sistemului acustic 9.1.2. care combina sistemul de inalta fidelitate 9.1 cu boxele infra-bass integrate in spatarul fiecarui scaun pentru o spatializare dinamica a sunetului.
    Specialist recunoscut in domeniul sonorizarii, designerul brazilian Amon Tobin a colaborat cu designerii PEUGEOT pentru a crea ambianta sonora unica in acest concept car si care sa se ralieze semnaturii exterioare ce variaza in functie de modul de accelerare, decelerare sau franare la o viteza constanta. Modelul a fost conceput astfel incat sa avertizeze pietonii si biciclistii integrandu-se perfect in mediul urban.
    In ceea ce priveste interiorul, PEUGEOT FRACTAL mizeaza pe tehnologii inovatoare. Display-ul de tip head-up integreaza ecranul holografic HD, in timp ce volanul de dimensiuni mici integreaza taste senzoriale si o interfata dubla tactila care va permite gestionarea functiilor si a ambiantei acustice. In interior, 80% din suprafata este imprimata 3D, asa cum suprafetele izolate fonic ghideaza sunetul intr-o sala de spectacol. De altfel deschiderea portierelor poate fi controlata de la distanta gratie ceasului Samsung Gear S.

    Propulsat de un ansamblu de tractiune complet electric, noul coupé urban dezvolta pana la 204 CP si ofera o autonomie de 450 km gratie liniilor extrem de fluide, greutatii optimizate de 1000 kg si anvelopelor de tip Tall & Narrow cu banda de rulare ingusta. Extrem de rapid, atinge 100 km/h in 6’’8 si 1000 m in 28’’8 si se strecoara cu usurinta prin oras gratie dimensiunilor compacte (3m81 ) si garzii la sol variabile intre 7 - 11 cm.

    5. PEUGEOT la Frankfurt: un stand pe care nu-l puteti rata

    Desfasurat pe 2900 m2 in hala 8, standul Peugeot intampina publicul cu maximum de emotie: descoperiti 4 premiere mondiale, concepte si versiuni de prezentare: 308 GTi by PEUGEOT SPORT (premiera mondiala), 2 concept-car-uri PEUGEOT FRACTAL (premiera mondiala) si PEUGEOT QUARTZ cu noua sa versiune de caroserie Coupe Franche bi-ton si spectaculoasa versiune de prezentare 308 R HYbrid.

    Peugeot isi reflecta experienta sportiva si tehnologica pe 2 arii tematice. Domeniul Sport ce cuprinde ultimele creatii ale seriei 308 GTi by PEUGEOT SPORT, 208 GTi by PEUGEOT SPORT si RCZ R, noul 308 Racing Cup precum si simulatoarele 308 GTi by PEUGEOT SPORT si Peugeot Vision Gran Turismo
    Standul este la randul sau infrumusetat de nuanta aramie Coupe Franche. PEUGEOT propune o experienta imersiva inedita in zona FRACTAL prin mixarea sunetului - creat de Amon Tobin - a luminii si filmuletelor video.

    6. Conectivitate: mai rapid, mai diversificat

    Serviciul PEUGEOT CONNECT PACKS este disponibil in Franta si in curand in Germania la toata gama de vehiculele noi, echipate cu sistemul PEUGEOT Connect SOS & Assistance precum si la peste 600.000 de autovehicule PEUGEOT de ocazie prevazute deja cu acest echipament inca din 2010. Din 2003, sistemul este disponibil la peste un milion de vehicule, oferind asistenta necesara in peste 16 000 situatii critice.
    Astazi, serviciul PEUGEOT Connect SOS & Assistance se imbogateste cu noua gama de servicii PEUGEOT Connect Packs: Pachetul Monitoring (carnet de intretinere virtual si sfaturi de condus eco),  Pachetul Mapping (localizarea vehiculului si alerta utilizare in afara zonelor si programului stabilit) si Pachetul Tracking (localizarea vehiculului in situatia furtului).

    Link MyPeugeot
    Link MyPeugeot este o aplicatie gratuita care transpune experienta condusului pe smartphone printr-o interfata simpla si intuitiva care comunica conducatorului auto istoricul calatoriilor si consumul de carburant, localizarea vehiculului, continuarea navigatiei pe jos si viitoarele vizite de intretinere precum si diferite alerte de informare.

    7. PEUGEOT Cycles: mobilitate individuala inovatoare, cu stil

    Cu ocazia salonului de la Frankfurt, Peugeot Cycles face o demonstratie de forta a expertizei sale in materie de mobilitate individuala cu o gama de produse deosebit de tehnologice, pline de stil:
    -    HYbrid-Kick este o trotineta electrica dezvoltata in parteneriat cu Micro, marca renumita in acest domeniu. Inteligenta si adaptata perfect mobilitatii urbane, aceasta a fost conceputa pentru a incapea si a putea fi incarcata in portbagajul vehiculelor Peugeot. Va fi comercializata incepand cu 2016.
    -    HYbrid-Bikes sunt biciclete asistate electric. Printre acestea putem enumera AE01, AE21 si CO1, care vor fi expuse la Frankfurt si urmeaza sa fie disponibile pe parcursul ultimului trimestru din 2015.

    8. PEUGEOT Scooters: istoria continua pe 2 si 3 roti


    Cea mai veche marca de vehicule motorizate cu doua roti va prezenta in cadrul Salonul de la Frankfurt 3 modele de scutere din gama sa:
    -    PEUGEOT Metropolis 400, scuterul cu 3 roti, unul dintre cele mai tehnologice de pe piata, propune din aceasta vara o editie speciala Blue Line ce preia principiul bi-ton Coupe Franche dezvoltat in domeniul automobilistic. La Frankfurt, PEUGEOT Scooters va prezenta editia limitata PEUGEOT Metropolis D-Air echipat cu ultimul model de echipament moto Dainese din lume.
    -    Django isi va face aparitia cu motorizarea de 50 cm3, la un an de la lansarea pe piata a versiunii de 125 respectiv 150 cm3.
    -    Speedfight IV 50 cm3 este al 4lea dintr-un proiect demarat acum 20 de ani. In avanpremiera, Speedfight Sport Concept va fi, de altfel, expus la Frankfurt.

    9. PEUGEOT Music: emotie muzicala de neuitat

    Din 2014, platforma peugeotmusic.com promoveaza noi talente din diferite genuri muzicale cum ar fi soul, rock, pop, electro si alternativ. Gratie web-radiourilor, utilizatorii pot beneficia de o gama muzicala gratuita fara publicitate si descarca aplicatia Peugeot Music disponibila in Apple Store, Google Store si Store Blackberry.
    In septembrie 2015, artistul si DJ-ul brazilian Amon Tobin se alatura Peugeot Music dupa ce a colaborat in prealabil cu diverse echipe de designeri din domeniul auto la conceptul electric PEUGEOT FRACTAL pentru care a creat o ambianta sonora specifica atat pentru exterior cat si pentru interior.


    Vizualizari: 2468
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »