rss

Goodyear celebreaza 120 de ani de inovatie in domeniul anvelopelor auto

  1. 18/10/2018
  2. Tags: Anvelope, cauciucuri, Goodyear, pneuri
    Vezi toate fotografiile (4)

    Compania Goodyear a marcat aniversarea a 120 de ani de inovație în tehnologia anvelopelor printr-un eveniment dedicat, în București, în cadrul căruia au fost prezentate cele mai noi prototipuri de anvelope.

    Participanții la eveniment au avut ocazia de a vedea cele mai recente prototipuri de anvelope marca Goodyear, Intelligent Tire, ce incorporează un sistem de comunicare în timp real, anvelopa EfficientGrip Performance cu tehnologia Electric Drive, special gândită pentru vehiculele electrice dar și anvelopa concept Oxygene, acoperită cu mușchi vii pe peretele lateral. Toate cele trei anvelope prezentate în cadrul evenimentului au fost introduse publicului anul acesta la Salonul Auto de la Geneva.
    Invitați speciali și speakeri ai evenimentului au fost Carlos Cipollitti, Vice President EMEA Product Development și General Director Goodyear Innovation Center Luxembourg, Anna Gancarz-Lubon, Head of Communication Goodyear Europe Est, Florin Popescu, Sales General Manager Commercial Goodyear Europe East South, dar și campionul național de raliuri, Mihai Leu. Cei patru invitați au vorbit despre evoluția tehnologiei și ultimele trenduri apărute în industrie, subliniind provocările pe care modelul mobilității viitorului le ridică și nevoile în continuă evoluție ale consumatorilor, în întâmpinarea cărora vin noile prototipuri de anvelope de la Goodyear.

    Prin cei 120 de ani de expertiză în industria de anvelope, Goodyear a înțeles că industria este și va fi într-o continuă evoluție, iar nevoile consumatorilor vor evolua odată cu aceasta. De aceea, Goodyear pune accentul pe un model de business conectat, unde încrederea clienților în brand este vitală. Viziunea Goodyear asupra viitorului mobilității este concentrată în patru zone importante, numite ca întreg modelul F.A.C.E. al mobilității viitorului, compus din Flote, Vehicule Autonome, Conectivitate și Vehicule Electrice.

    “Munca noastră nu este doar despre anvelope, ci despre un model de business conectat, care să ne permită înțelegerea nevoilor și dorințelor clienților noștri, dezvoltarea de produse care să răspundă provocărilor noului model de mobilitate și facilitarea accesului consumatorilor la soluțiile Goodyear. Înțelegem importanța valorii brandurilor și a încrederii consumatorilor, două elemente centrale în desfășurarea activității noastre. Vedem clar cum tabloul mobilității se schimbă, în special în privința tehnologiei și a nevoilor consumatorilor. Indiferent cine va conduce o mașină, indiferent de nivelul de autonomie sau tehnologie implicat, industria anvelopelor va reprezenta o constantă, iar noi lucrăm pentru a fi în pas cu evoluția. Așadar, am gândit aceste anvelope concept pentru a simplifica munca tuturor clienților noștri, fie că sunt manageri de flote, distribuitori sau simpli șoferi,” a declarat în cadrul evenimentului Anna Gancarz-Lubon, Head of Communication Goodyear Europe Est.

    Anvelopa Inteligentă Eagle F1 Asymmetric 3 prezintă un sistem cu informații complete, ce include o anvelopă, senzori și algoritmi de tip cloud care vor conlucra 24/7 pentru a comunica în timp real cu operatorii de flote, prin intermediul unei aplicații mobile. Informațiile despre datele de identificare și starea anvelopei, incluzând gradul de uzură, temperatura și presiunea sunt actualizate și distribuite continuu operatorilor de flote, aceștia putând preveni eventuale daune, înainte ca acestea să aibă loc.

    Prototipul EfficientGrip Performance cu tehnologia Electric Drive este cea mai recentă inovație Goodyear în dezvoltarea de anvelope care îndeplinesc cerințele specifice vehiculelor electrice. Soluțiile pentru performanță ale acestui prototip de anvelopă sunt reprezentate de kilometrajul extins, construcția pentru sarcină ridicată și durata de viață prelungită.

    Anvelopa concept Oxygene prezentată de Goodyear este proiectată pentru a se integra fără probleme în viitoarele medii urbane, introducând o serie de soluții de performanță: Purificarea Aerului, preluând CO2 din aer prin intermediul peretelui lateral acoperit cu mușchi vii și transformându-l în Oxigen prin fotosinteză; Reciclarea Anvelopelor Uzate, întrucât anvelopa concept Oxygene este produsă cu pudră de cauciuc obținută de la anvelope reciclate; Sursă Proprie de Energie, anvelopa concept Oxygene folosind energia generată prin procesul de fotosinteză, prin eliminarea componentelor electronice încorporate; Comunicare cu Viteza Luminii, schimbul de informații fiind realizat atât de la vehicul-către-vehicul, cât și de la vehicul-către-infrastructură, proces vital în cadrul sistemelor de gestionare a mobilității inteligente.

    Vizualizari: 1560