rss

Asiguratorii platesc mai bine si mai repede asigurarile RCA

  1. 09/08/2018
  2. Tags: asigurare, asigurari, polita, Rca
    Vezi toate fotografiile (1)

    Primele trei luni ale anului au adus schimbări vizibile în relația dintre asigurătorii polițelor RCA, dar și în topul celor mai populare companii ce activează în piața din România. Cel mai important pentru șofer este că, în cazul unui accident, sumele sunt recuperate mai repede.

    Astfel, durata medie de plată, la nivel de piață, a dosarelor de daună, avizate pentru pagube materiale, a fost de 10,31 zile/dosar, în timp ce durata medie de soluționare a dosarelor de daună, avizate pentru pagube materiale a fost de 33,96 zile/dosar.

    86.346 de dosare de daună au fost avizate în primele trei luni ale acestui an, cu 11.2% față de ultimele 3 luni ale anului 2017. Deși piața de asigurări RCA a fost pe creștere, dinamica companiilor a fost surprinzătoare.

    Trei companii de asigurări pe bază de poliță de răspundere civilă auto au acaparat 73.37% din piață: EuroIns – 27.16% (23.454 dosare), City Insurance – 26.93% și Asirom VIG (19.28%). În schimb, Uniqa Asigurări (-27,11%), Generali România (-16,97%), Allianz-Țiriac Asigurări (-7,20%) și City Insurance (-2,80%) sunt companiile care au înregistrat scăderi în primele trei luni ale anului. Restul asiguratorilor dețin fiecare sub 9.17% din piață.

    “Din analiza primului trimestru al acestui an, se poate constata o îmbunătățire a indicatorilor monitorizați ai societăților de asigurări. Observăm totodată o creștere a numărului dosarelor de daună la nivelul întregii piețe, situație care poate fi explicată prin creșterea numărului de autovehicule înmatriculate în România, începând de anul trecut. Piața de asigurări din România trebuie să își continue parcursul pozitiv înregistrat în ultimul an”, a declarat Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară.

    În ceea ce privește numărul de dosare de daună avizate în perioada ianuarie – martie 2018, cea mai mare creștere a fost înregistrată de Grawe România S.A – 61.79%, urmată de EuroIns S.A. – 42.06% și Omniasig VIG S.A. – 27.56%.
    În perioada analizată, asigurătorii au achitat despăgubiri în sumă totală de 256,21 milioane de lei, din care 201,15 milioane de lei (78,51% din total) pentru pagube materiale, 13,63 milioane de lei (5,32% din total) pentru vătămări corporale și deces și 41,43 milioane de lei (16,17% din total) pentru dosare de regres.

    Cea mai mare plată a fost efectuată de către societatea Uniqa Asigurări, pentru un dosar de daună pentru vătămări corporale, valoarea despăgubirii fiind de 1,23 milioane lei.

    Conform ASF, cea mai mare plată a fost efectuată de către Uniqa Asigurări pentru un dosar de daună avizat în baza OUG 54/2016 și a Normei 23/2014 pentru vătămări corporale, valoarea despăgubirii fiind în sumă de 1.237.736 lei. Potrivit legislației în vigoare, asigurătorii RCA au obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat printr-o poliță de asigurare obligatorie auto RCA, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.

    Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, asigurătorii RCA acordă despăgubiri în formă bănească pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pagube materiale, pagube reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat și cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită.

    Pe lângă mărirea numărului de dosare, asiguratorii se confruntă și cu problema umflării facturilor service-urilor auto care gestionează reparațiile autovehiculelor asigurate. Conform unui studiu UNSAR arată că revopsirea unei bare de protecție pentru o Skoda Octavia asigurată ajunge la aproximativ 1505 lei, față de 501 lei cât ar plăti un șofer neasigurat.

    „Nici pe departe nu reflectă situaţia din piață. În România, sunt peste 11.000 de service-uri, iar acest studiu este făcut pe 0,3% dintre unităţi. Pe de altă parte, un client plăteşte cash imediat după reparaţie, în timp ce o societate de asigurări chiar şi după două luni jumate. Termenul reglementat prin lege este de 40 de zile, dar în peste 40% din situaţii acest termen se depăşeşte. (...) În cazul unei maşini reparate pe RCA mai sunt şi alte cheltuieli eligibile. Ai nevoie de 2-3 oameni în plus în relaţia cu societăţile de asigurări, pentru că se demontează maşina, se face reconstatare etc. “, a explicat, pentru  „Adevărul“, Dan Barbu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI).

    Vizualizari: 330