rss

Obiceiurile tale pot influenta stilul de condus al copilului tau

  1. 24/11/2009
  2. Tags: comportament, copii, cum sa..., la volan
    Vezi toate fotografiile (1)

    Un comportament inadecvat la volan ar putea influenta modul in care copiii dumneavoastra vor conduce in viitor.

     

    Copiii invata din comportamentul parintilor lor. Daca acestia nu poarta centura de siguranta, acest lucru este considerat ca fiind acceptabil de catre copilul dumneavoastra, chiar daca mai tarziu veti insista ca ei s-o poarte.

     

    Rularea cu 100km/h intr-o zona in care limita este 60 km/h, folosirea limbajului abuziv fata de alti soferi sau apropierea prea mult de masina din fata – toate sunt obiceiuri proaste pe care copiii le pot prelua de la parinti sau de la alti membri ai familiei la o varstă frageda si le pot pastra la randul lor toata viata. In cazul in care copiii cresc vazand ca mama sau tatal lor vorbesc, scriu SMS-uri sau isi verifica e-mail-ul pe telefonul mobil in timp ce conduc, ei vor crede ca nu este rau sa faca acelasi lucru.

     

    Pentru adulţii tineri o lipsa a pregatirii teoretice si practice pentru a conduce o masina si o atitudine blazata fata de ceea ce se cheama siguranta, mostenita de la parintii lor, s-ar putea combina pentru a forma mai tarziu o combinatie letala. Acest grup special este cel mai vulnerabil, dovada stand cei 400 de copii sau adolescenti morti in accidente in 2009, dintr-un total de 2000 de morti.

     

    Pana si asiguratorii au in vedere mai multe grupuri de risc printre soferi, iar in primul rand se situeaza soferii tineri, deoarece acestia au o experienta redusa si sunt predispusi sa isi asume riscuri inutile. De asemenea masinile conduse de soferii tineri au mai putine sisteme de siguranta, iar centura este mult mai rar folosita.

     

    O atitudine indolenta este, de asemenea, transferabila si comportamentului pietonilor: copiii mici sunt mereu in cautare sa imite comportamentul parintilor lor. Daca in mod constant parintii traverseaza pe culoarea rosie a semaforului sau fara a se asigura, exista sanse foarte mari ca si copiii sa procedeze la fel.

     

    Asadar, dragi parinti, ganditi-va ca nu doar ceea ce ii invatati pe copiii dvs conteaza, ci si modul in care respectati aceste invataminte. Iar comportamentul dvs la volan il poate influenta pe cel al fiilor sau fiicelor dvs.

     

    Vizualizari: 2221