rss

Oficial: Noua Skoda Octavia a fost dezvaluita

  1. 12/12/2012
  2. Categoria: Skoda
  3. Tags: Octavia, Skoda
    Vezi toate fotografiile (10)

    Dupa o serie de teasere, Skoda a decis sa dezvaluie in intregime noua generatie Octavia. Modelul a crescut in dimensiuni si beneficiaza de o serie de tehnologii disponibile in premiera: Adaptive Cruise Assistant, Intelligent Light Assistant si Automatic Parking Assistant.

    Constructorul auto ceh a publicat primele imagini oficiale care tradeaza in totalitate noua Octavia. Gratie noii platforme modulare MQB pe care este construita, masina creste in dimensiuni. Astfel, comparativ cu generatia precedenta, autoturismul este cu 90 mm mai lung, cu 45 mm la lat, in timp ce ampatamentul este cu 108 mm mai mare.

    Aceasta evolutie se traduce printr-un plus de spatiu la interior atat pentru pasageri cat si pentru bagajele acestora, portbagajul avand 590 de litri.

    Dupa cum era de asteptat, noua Octavia vine cu o serie de noi tehnologii, oferite in premiera pe acest model: Adaptive Cruise Assistant, Intelligent Light Assistant si Automatic Parking Assistant.

    In termeni de siguranta, noua generatie va beneficia de diverse sisteme, printre care functia de franare de urganta, Lane Assistant (pentru mentinerea benzii), Multicollision-braking, care franeaza atunci cand detecteaza un pericol, Crew Protect Assistant si Driver Activity Assistant, care detecteaza nivelul de oboseala a soferului, precum si cu o capota activa, care protejeaza pietonii in caz de impact.

    Gama de motorizari a fost preluata de la noua generatie Golf, ambele modele fiind construite pe aceleasi platforme. Astfel, oferta constructorului auto va include patru unitati pe benzina si patru dieseluri, toate atente la consum. De exemplu, modelul GreenLine echipat cu motorul 1.6 TDI de 110 CP inregistreaza un consum de numai 3,4 l/100 km si un nivel al emisiilor CO2 de 89 g/km.

    Puterea va fi transmisa fie prin intermediul uneia manuale, fie cu ajutorul uneia DSG. Ulterior, gama va fi completata cu o versiune alimentata cu gaz metan, una cu tractiune integrala, precum si sportiva RS.

    Vizualizari: 10355