rss

Mitsubishi aniverseaza 100 de ani prin lansarea unor Editii Limitate ASX, Outlander si L200

  1. 04/04/2017
  2. Categoria: Mitsubishi
  3. Tags: Mitsubishi
    Vezi toate fotografiile (1)

    In 2017, Mitsubishi sarbatoreste implinirea a 100 de ani de la lansarea pe piata a primului sau autovehicul de serie, Mitsubishi Model A. Centenarul este marcat printr-o editie limitata “100 de ani de istorie Mitsubishi” a modelelor ASX, Outlander si L200.

    In 1917, modelul A a fost conceput ca un vehicul de lux pentru oficialii guvernamentali si  produs integral manual, intr-un numar de 22 de unitati. Masina beneficia de 5 locuri si era propulsata de un motor de 2.8l in patru cilindri. Acesta genera 35 de cai putere, atingand o viteza maxima de 32 km/h.

    De-a lungul celor 100 de ani de la aparitia Model A, Mitsubishi a lansat constant pe piata solutii cu puternic impact in conservarea energiei si a resurselor, punctand totodata realizari notabile, atat pentru piata din Japonia, cat si la nivel global. 

    Astfel, in 1931, Mitsubishi a creat primul motor diesel pentru autovehiculele din Japonia (450 AD), iar 5 ani mai tarziu producatorul a prezentat primul sau autovehicul cu tractiune 4x4, modelul PX33. Acesta este si primul model Mitsubishi care a inclus sigla actuala a marcii.

    Apoi, in 1946, a fost creata Mizushima XTM1, prima autoutilitara a producatorului nipon, un mini pick-up cu 3 roti. Acesteia i-a urmat Modelul 500, lansat in 1960, prima masina proiectata in intregime de catre Mitsubishi.

    Marca Mitsubishi este recunoscuta pentru performantele deosebite inregistrate in cele mai cunoscute raliuri ale lumii, totul pornind cu prima victorie obtinuta intr-un grand prix, in 1962, in competitia Macau Grand Prix. Aceasta reusita a fost urmata cativa ani mai tarziu, in 1967, de lansarea Colt 1000F, un model reprezentativ pentru marca.

    In 1970 divizia de automobile a Mitsubishi Heavy Industries Ltd. se desprinde de compania mama devenind Mitsubishi Motors Corporation din prezent, iar in 1971, dupa 5 ani de cercetare, apare si prima masina electrica Mitsubishi – Minica EV.
    Brandul Mitsubishi Motors a devenit cunoscut in Europa in 1974, odata cu aparitia primelor modele Lancer, iar startul oficial al vanzarilor pe batranul continent a fost dat de participarea la Salonul Auto de la Londra din acelasi an.

    In 1978 isi face aparitia prima generatie L200. Modelul care s-a vandut pana in prezent, prin generatii succesive, in mai mult de 4,000,000 unitati la nivel mondial.

    In 1979 Mitsubishi Motors Corporation a inceput sa exploreze un segment nou creat, SUV-ul pentru petrecerea timpului liber - prima piesa din acest concept fiind modelul Pajero.

    In 1983 are loc prima participare la competitia Paris-Dakar. De la intrarea initiala in Dakar, Pajero a acumulat un palmares de 26 de curse, cu care nu se poate mandri nici un alt SUV, incluzand un total de 12 victorii in raliul Dakar incepand cu anul 1985 (dintre care 7 victorii au fost consecutive) si 4 Cupe Mondiale FIA pentru Raliuri Cross Country. 
    In 2001 Mitsubishi Motors prezenta concept car-ul “ASX”, precursorul lui Outlander, model care a reprezentat si prima abordare a marcii pentru segmentul "crossover”.

    In 2006, la exact 40 de ani de la demararea cercetarii Mitsubishi in domeniul masinilor electrice, Mitsubishi Motors Corporation a anuntat programul de cercetare si dezvoltare al autovehiculului electric “i MiEV”, ca mai apoi acesta sa devina in iulie 2009 prima masina electrica de serie a unui producator important.

    In 2012 Mitsubishi Motors Corporation a prezentat la Salonul Auto de la Paris primul SUV 4WD plug-in hibrid electric din lume, modelul Outlander PHEV.
    Reflectand conexiunea dintre masini, societate si mediu, compania se afla in fruntea clasamentului atunci cand vine vorba de dezvoltarea si popularizarea autovehiculelor prietenoase cu mediul, precum pionierul Outlander PHEV, primul SUV 4x4 plug-in hibrid electric din lume, care la momentul actual este cel mai bine vandut model cu sistem PHEV din Europa.
    In plus, anul acesta Mitsubishi Motors Corporation a prezentat in premiera modiala la Salonul Auto de la Geneva cel mai nou model al sau, SUV-ul coupe Eclipse Cross. Acesta este primul model din noua generatie de automobile Mitsubishi Motors care marcheaza pozitionarea producatorului orientata catre categoria SUV.

    Pentru a sarbatori implinirea celor 100 de ani, M Car Trading, importatorul oficial Mitsubishi Motors in Romania, lanseaza pe piata o Editie Limitata “100 de ani de istorie Mitsubishi” a celor mai apreciate modele din gama actuala Mitsubishi Motors, modelele ASX, Outlander si L200.

    Incepand din aceasta luna, editiile limitate “100 de ani de istorie Mitsubishi” sunt disponibile in reteaua distribuitorilor autorizati Mitsubishi Motors intr-un numar limitat de numai 100 de unitati. Acestea beneficiaza de dotari speciale oferite cadou pentru anumite versiuni de echipare ale celor 3 modele: ASX Invite+, Intense+, Instyle, Outlander Invite+ si L200 Intense si Instyle AT. Dotarile suplimentare oferite gratuit difera in functie de model, oferind fiecaruia un aspect atractiv si rafinat. Mai multe detalii despre modelele din editia limitata se gasesc pe site-ul oficial Mitsubishi Motors in sectiunea dedicata https://www.mitsubishi-motors.ro/editie-limitata-100-ani-mitsubishi/  

    Vizualizari: 1453
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »