rss

Test Drive Dacia Logan MCV

  1. 04/08/2015
  2. Categoria: Dacia
  3. Tags: Dacia
    Vezi toate fotografiile (19)

    In segmentul break-urilor nu exista aceeasi efervescenta ca la clasa compacta, insa Dacia Logan MCV are un loc bine definit, intarit de o prestatie buna, cu niste costuri mici. Lupta in acest segment se da intre Dacia Logan MCV si - Hyundai i30 CW, KIA cee'd Sportswagon, Opel Astra Sports Tourer, Ford Focus Wagon Toyota Auris Touring Sports, Volkswagen Golf Variant.

    Am plecat la mare, cu un Logan MCV 1.5 dCi 90 CP in echiparea Laureate. In reteaua concesionarilor Dacia, automobilul testat de noi, este vandut cu 12.500 euro cu TVA inclus. De remarcat ca nu  veti gasi un pret similar la competitori, atunci cand urmariti un diesel cu 1.5, 1,6 litri cilindree si cu echipare de top.

    Fidela principiului win-win vizavi de pret/calitate Dacia Logan MCV s-a dovedit un partener agreabil, sub toate aspectele, pentru o familie care merge la mare, in concediu. Caroseria lui MCV masoara in lungime 4490 mm , cu 430 mm mai lung decat noul Sandero, iar portbagajul deschide un “abis” de 573 de litri; daca aveti nevoie de mai mult spatiu cargo, gasiti la varu’ Dokker, unde spatiul interior se masoara in cativa metri cubi. Daca folositi Logan-ul pentru transport de obiecte lungi, stiti probabil ca incap in el obiecte de aproape 3 metri lungime, mai precis 2,7 m.

    Masina are la capitolul design identitatea marcii Dacia. Voi vorbi mai mult despre cum am evaluat-o la condus. Fiind un automobil de drum lung, Logan MCV are un consum mic, spre foarte mic, tinand cont de clasa, de gradul de incarcare aproape la maxim, si de rulajul cu viteza pe autostrada. Eu am inregistrat un consum mediu de 5.1 l/100 km, in conditiile de rulare precizate mai sus.

    Logan MCV are o tinuta de drum excelenta, automobilul avand demarajul si franarea, doua dintre momentele cheie in condus, bine lucrate de dinamica masinii, sistemele de asistare prezente la bord intarind increderea in masina despre care vorbim. La bordul modelului testat de noi inginerii Dacia au inclus: ABS, repartitor electronic de franare, AFU (asistenta la franarea de urgenta), ASR (Sistem de control al tractiunii), ESP (Programul de control al stabilitatii – lucreaza cu ABS-ul) si sistem de monitorizare a presiunii in pneuri.

    Cutia de viteze este bine etajata pentru confort la drum lung, cele doua trepte economice 4 si 5 nu au o rezerva de putere extraordinara, insa duc la consumuri reduse in jurul valorii de 5 l/100 km, ceea ce este un avantaj la acest tip de automobile.

    Binecunoscutul motor Renault de 1.5 dCi si 90 CP cu norma Euro 5, si-a dovedit atat fiabilitatea de-a lungul anilor, cat si impactul redus asupra mediului. Propulsorul 1.5 dCi este un best seller Renault, iar in cazul lui Logan MCV acesta a fost optimizat, oferind reprize si acceleratii mai bune, ajutat desigur de cutia viteze izbutita. Dacia afirma ca motorul elibereaza in atmosfera 99 de grame de dioxid de carbon, la fiecare km.

    Calitatea interiorului a fost ameliorata, iar sistemul de navigatie / multimedia - Media NAV (optional pentru 300 de euro cu TVA inclus) ne-a scos de cateva ori din incurcatura. La sistemul de navigatie mai este loc de imbunatatit la “usability”, insa noile modele vor tine cont si de acest lucru, ne asigura oficialii Dacia.

    La volan, gratie suprafetelor vitrate beneficiezi de o buna vizibilitate, iar zgomotul aerodinamic (datorat frecarii caroseriei cu aerul) este in limite normale. Zgomotele si vibratiile provenite de la motor si de la roti sunt ameliorate, comparativ cu Dokker, insa in acel caz vorbim de o utilitara.

    Ca automobil de familie, Dacia Logan MCV Laureate are in echiparea de serie la siguranta urmatoarele: airbag frontal sofer, airbag frontal pasager (cu deconectare manuala), airbaguri laterale fata, centuri de siguranta fata, reglabile pe inaltime, 3 centuri de siguranta spate cu prindere in 3 puncte, tetiere fata reglabile pe inaltime (pline), 3 tetiere spate reglabile pe inaltime (tip virgula). Pentru protectia automobilului este inclus in echiparea de serie, sistemul antidemaraj electronic.

    In concluzie, Dacia Logan MCV este o buna investitie pentru concedii si nu numai, pentru drumurile din Romania, pentru costul total de intretinere, pe care-l implica acest automobil.

    Vizualizari: 7378
    Peugeot 308

    Peugeot 308

    Pret: 8.500 EUR, An: 2016, Kilometri: 203.500 detalii »

    Toate anunturile »