rss

ALD Automotive si BMW livreaza official primul i8 in Romania

  1. 24/11/2015
  2. Categoria: BMW
    Vezi toate fotografiile (2)

    ALD Automotive alaturi de BMW anunta prima livrare din Romania a celui mai nou hibrid din gama BMW, modelul i8. Modelul a fost livrat in sistem de leasing operational unui client de top al ALD Automotive.

    Dupa recenta livrare a primei flote electrice oferite in leasing operational, compania livreaza un automobil sport plug-in hybrid ultramodern, BMW i8 continuand  implicarea in promovarea metodelor alternative de transport, precum si in actiunile de inverzire a parcurilor auto. Aceasta este prima livrare oficiala a unui astfel de model in Romania.

    “Pentru ALD Automotive, livrarea noului hibrid este un pas foarte important in actiunile de sustinere a comportamentelor ecologice in randul clientilor nostri de leasing operational. Dorim sa aliniem Romania la tendintele europene, printr-o inverzire cat mai mare a parcurile auto. Suntem incantati sa constatam o deschidere din ce in ce mai mare din partea clientilor nostri locali si speram ca in scurt timp livrarile de flote eco sa devina o obisnuinta si la noi.” declara Shane Dowling, Director General ALD Automotive Romania.

    „Suntem incantati ca putem anunta o prima livrare oficiala a unui model BMW i: un automobil sport plug-in hybrid ultramodern - BMW i8. Apreciem interesul pe care ALD Automotive il arata in dezvoltarea solutiilor de electromobilitate. Speram ca impreuna cu astfel de parteneri sa construim un viitor electrizant si in Romania. Iar BMW i8 este cu adevarat un automobil perfect pentru a ilustra proiectele noastre.” declara Wolfgang Schulz, Director General BMW Group Romania.

    Odata cu 16 noiembrie, Romania a devenit a 50-a piata oficiala pentru BMW i, gama de modele revolutionare ale marcii BMW. Aceasta propune doua modele, modelul electric dedicat aglomeratiilor urbane BMW i3 si sportiva revolutionara plug-in hybrid BMW i8. Noile modele, dezvoltate de la zero, vin cu o platforma absolut noua, care imbina un sasiu din aluminiu si o structura a caroseriei integral din fibra de carbon, si deschid astfel calea unei noi generatii de automobile.
    BMW i8 este un automobil sport cu adevarat unic – ofera performante dinamice remarcabile, cu o acceleratie 0-100 km/h in numai 4,4 secunde, alaturi de un consum comparabil cu cel al unei compacte de oras. In plus, modelul dispune de resurse pentru a rula in mod electric pe distante de peste 30 km cu o viteza maxima de 120 km/h, dar si de posiblitatea de a reincarca bateria din mers pentru a asigura o deplasare preponderent electrica in mediul urban.

    Sistemul hibrid plug-in al BMW i8 contine un motor pe benzina, cu trei cilindri, tehnologie BMW TwinPower Turbo - dezvolta 170 kW/231 CP si un motor electric sincron ce ofera 96 kW/131 CP si 250 Nm, pentru o putere totala 266 kW/ 362 CP.
    BMW i8 adauga la gama BMW i si mai multe premiere tehnologice – de la prima implementare de serie a farurilor Laser, la o gama extinsa de materiale ultrausoare, cum ar fi exoticul “gorilla glass” pentru luneta. Caroseria cu design spectaculos asigura un coeficient aerodinamic imbatabil in segmentul automobilelor sport, de numai 0.26, cu aproximativ 20% mai bun decat orice model sport comparabil, desi modelul nu foloseste niciun element activ de caroserie.

    Vizualizari: 2697